Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 2-6 octombrie 2023, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile:
Recital poetic în cadrul Clubului „Cafeneaua literară”, coordonat de directorul revistei „Cafeneaua literară”, poetul Virgil Diaconu, care va avea loc luni, 2 octombrie, de la ora 11.00, în Sala Multifuncțională de la Casa Cărții.
„Îi invit pe toți iubitorii de poezie, la o nouă ediție a Clubului <Cafeneaua literară>, aflat în cel de-al douăzecilea an de existență neîntreruptă. Vor citi din creațiile lor poeții Virgil Diaconu, Ioana Cosma, Dan Drăgoi, Lucreția Picui”, spune Virgil Diaconu.
Prelegerea cu tema „Paul Goma și Centrul Cultural Pitești”, susținută de scriitorul Jean Dumitrașcu, luni, 2 octombrie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Prelegerea mea este prilejuită de aniversarea, la 2 octombrie, a 88 de ani de la nașterea marelui scriitor și disident român Paul Goma. Voi vorbi, cu documentele pe masă, despre relația pe care Paul Goma a avut-o cu Centrul Cultural Pitești, cu revista de cultură <Argeș>, cu Piteștiul și, trebuie să o spun, cu mine de-a lungul mai multor ani. Nu trebuie să-l uităm pe marele scriitor și disident, autor, printre altele, al romanului <Patimile după Pitești>”, informează Jean Dumitrașcu.
Lansarea noului proiect cultural-educativ sub genericul „Limba și Cultura Italiană Pentru Toți”, susținut de prof. univ. dr. Angelo Sinisi, inginer, economist, profesor asociat la Selisun University, președintele Asociației “Tales of Angels”, eveniment care se va desfășura marți, 3 octombrie, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Anunț cu bucurie lansarea proiectului <Limba și Cultura Italiană pentru Toți>, pe care îl voi susține în cadrul Centrului Cultural Pitești. Acest eveniment special va marca prezentarea detaliată a proiectului și va oferi comunității din Pitești oportunitatea de a descoperi bogăția limbii și culturii italiene. Proiectul este inițiat și susținut de Asociația <Tales of Angels>, o organizație dedicată promovării diversității culturale și lingvistice. La acest eveniment de lansare am invitat-o pe doamna Laura Gabriela Nițescu, speaker, trainer și coach la nivel internațional, având o vastă experiență în formarea și dezvoltarea personală. Evenimentul este deschis publicului larg, iar participarea la curs este gratuită. Vă invităm alături de noi pentru a descoperi fascinanta lume a limbii și culturii italiene”, spune Angelo Sinisi.
Dezbaterea cu tema “Ființa, Existența și Ipostasurile. Concepții filosofice, teologice și științifice moderne și contemporane”, în cadrul proiectului cultural-educativ “Cultură și Credință în Societatea Contemporană”, coordonat de conf. univ. dr. Marius Andreescu, avându-l invitat pe părintele prof. univ. dr. Ion Popescu, eveniment care va avea loc miercuri, 4 octombrie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“ În filosofie, cu deosebire în gândirea contemporană și modernă, teoria Fiinţei și a existenței reprezintă partea centrală a Filosofiei pentadice (sau filosofia Ființei)), care face legătura între Existenţa Nemijlocită şi Realitate. În sistemele filosofice disciplinare, Fiinţei îi corespunde logica. Se conturează astfel, cu argumente psiho-gnoseologice, legătura complexă a Fiinţei cu Existenţa Nemijlocită, care s-a dovedit că este astfel numai pentru om, ca vieţuitoare terestră. Existenţa este ceea ce se manifestă, ceea ce i se înfăţişează lui din ceea ce subzistă, şi apare apoi în forma prelucrată de către el cu ajutorul simţurilor. Dar pentru ca acelea care există să şi fie, nu mai sunt suficiente doar simţurile, deşi acestea sunt necesare, ci trebuie ca ele să fie şi gândite. Semnificaţia majoră a Fiinţei este aceea de Existenţă gândită sau de gândire a Existenţei, în cazul de faţă a Existenţei Nemijlocite. Or, până acum, omul este singura vieţuitoare despre care ştim că gândeşte.
<A fi> se mai foloseşte, tot în analogie cu <a exista>, dar cu semnificaţie diferită, pentru a marca faptul că ceva există înainte de a fi cunoscut de către cineva, cum au existat anumite continente sau insule înainte de a fi descoperite. La care trebuie adăugat însă că existenţa lor anterioară descoperirii s-a constatat totuşi abia după descoperirea lor. Până atunci ele erau ca şi inexistente, cum mai sunt încă o infinitate de corpuri astrale. Se poate spune deci numai figurativ că ceva a existat înainte de a fi. Căci nu numai <a fi> presupune raportarea la om, ci şi <a exista>, cu deosebirea că primul se referă la gândirea, iar al doilea la sensibilitatea omului. În sensul celor arătate mai sus, în continuarea dialogului nostru ne vom referi la opera unor filosofi precum Heidegger, Sartre, Camus, Jurgen Habermans, Umberto Eco, Karl Jaspers, Max Scheler, filosofi români – dintre care menționăm pe Lucian Blaga, Constantin Noica, Alexandru Surdu, teologi, precum Pavel Florensky, Vladimir Losski, Olivier Clément, Antonie Plămădeală, Dumitru Stăniloae, Emilian Popescu, oameni de știință, dintre care menționăm pe Albert Einstein, Werner Karl Heisenberg, sau Max Plank”, spune Marius Andreescu.
Dialogul cu tema “Inima!/Prevenție și întreținere, metode, practici bune, stil de viață corect…”, în cadrul proiectului „La Vama Vremii”, coordonat de publicistul și scriitorul Nicolae Badiu, avându-l invitat pe medicul cardiolog Elvis Boțu, eveniment care va avea loc miercuri, 4 octombrie, de la ora 16,30, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Concursul de Șah pentru copii sub genericul „România 3000”, dedicat Zilei Internaționale a Educației, coordonat de profesorul de șah Andrei Rădulescu, eveniment care se va desfășura joi, 5 octombrie, între orele 14.00 – 20.00, în Sala Multifuncțională de la Casa Cărții.
“Concursul, organizat de Clubul de Șah <Alfil> Pitești în parteneriat cu Centrul Cultural Pitești și Proiectul <Șah în școală>, face parte din evenimentul național <România 3000>, cel mai mare eveniment de acest gen din țara noastră, în cadrul căruia 3000 de copii joacă șah în aceeași zi” , informează Andrei Rădulescu.
Dialogul cu tema „Arta în slujba educaţiei”, în cadrul proiectului „Medalion artistic cu Mariana Claudia Filipescu”, coordonat de interpreta de romanțe și folclor Mariana Claudia Filipescu, având-o invitată pe Lavina Bădulescu, profesor de limba și literatura română, scriitoare și pianistă, eveniment care va avea loc joi, 5 octombrie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Invitata mea, doamna Lavinia Bădulescu, este din municipiul Câmpulung Muscel și a aboslvit Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii Bucureşti. A fost profesor de gimnaziu şi liceu, timp de 37 de ani. Preocupările sale pentru literatură au determinat-o să facă traduceri în limba franceză ale unor poezii alese din creaţiile lui Lucian Blaga şi ale lui Ion Barbu, pe care le-a utilizat în scop didactic. A publicat o serie de volume de proză și un roman. Prin ceea ce a realizat, prin dăruirea necondiţionată în actul de la catedră, a fost un dascăl dăruit care a împărtăşit elevilor săi cu prisosinţă din ştiinţa sa, modelând şi cizelând caractere. Doamna profesor Lavinia Bădulescu este un om de cultură remarcabil care caută permanent prin lada de zestre şi pune în valoare personalitățile marcante din istoria Muscelului și nu numai”, spune Mariana Claudia Filipescu.
Recitalul muzical sub genericul „Rapsodii de Toamnă”, susținut de Trupa „Andrei&Adrian Tase”, eveniment care va avea loc vineri, 6 octombrie, de la ora 12.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.