Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 18-22 martie 2024, evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile:
Prelegerea cu tema „Viața povestitorului Ion Creangă – !”, în cadrul proiectului cultural “Biografii triste și destine tragice din istoria literară”, coordonat de criticul literar, scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Magda Grigore, eveniment care va avea loc luni, 18 martie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Figură marcantă a literaturii române din secolul XIX, Ion Creangă este cunoscut și apreciat pentru harul său de povestitor. Dar, dacă ne gândim la viața sa, putem spune că ea însăși a fost . Preot ortodox caterisit, spirit nonconformist și neconvențional în relațiile cu ceilalți, scriitorul a fost onorat mai mult postum decât în timpul vieții. Sigur, nu i-au lipsit prietenii, atâta vreme cât cucerea orice audiență prin abordările lui narative, dar cercul acesta a fost destul de restrâns. Un apropiat sincer și devotat al prozatorului a fost chiar Eminescu, nu ne miră, știind că poetul era intuitiv și vizionar în toate. În altă ordine de idei, în ceea ce-l privește pe Ion Creangă, trebuie spus că o parte din epica sa i-a pus în încurcătură pe contemporani și multă vreme anumite scrieri au fost ocolite de critica literară sau au fost tratate cu discreție, chiar dacă prin tematică, umor și dezinvoltură paginile cu pricina au făcut deliciul cititorilor. Așadar, o viață relativ scurtă, plină de peripeții, o gândire care nu s-a supus canoanelor de niciun fel și o boală severă constituie perspectiva necesară unei înțelegeri mai bune a marelui clasic”, spune Magda Grigore.
Prelegerea cu tema „Opt ingrediente ale unei relații fericite”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală „Clubul de lumină”, coordonat de terapeuta și scriitoarea Corina Caltan, luni, 18 martie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„O viață de cuplu cunoaște atât suișuri cât și coborâșuri, este un aspect inevitabil al vieții. Ce este de făcut pentru o relație durabilă? Vom da răspunsuri la ediția de martie a ”, spune Corina Caltan.
Dezbaterea cu tema “Despre prieteni și prietenii în literatura română (partea I)”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul “Carte-mparte”, coordonat de Gabriela Georgescu, profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național “I. C. Brătianu”, marți, 19 martie, de la ora 12.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“, spunea Aristotel, cel care considera că prietenia devine un instrument esențial pentru cultivarea virtuții și pentru atingerea fericirii. Valori precum adevărul, respectul, empatia, loialitatea, încrederea reciprocă și bunătatea ar trebui să fie mereu atributele acesteia. Vă invit să aflăm despre prieteni și prietenii, atât ca ipostaze reale, din bibliografiile scriitorilor, cât și ca teme sau motive literare, în operele acestora. Văzută în copilărie ca o formă de cunoaștere a lumii, ca un joc al descoperirii, când natura ludică a copilului transformă totul într-o aventură plină de explorări, dar și ca o modalitate de înțelegere a sinelui și a celor din jur în adolescență, prietenia capătă valențe noi odată cu înaintarea în vârstă”, spune Gabriela Georgescu.
Prelegerea cu tema “Un Nichita Universal”, în cadrul proiectului cultural “Mari iubiri ale literaturii universale”, coordonat de Raluca Hana Sandu, poetă și profesoară de limba și literatura română/engleză, marți, 19 martie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“În luna martie, cerul se topește în nuanțe dulci de lună și începe să ne fie mai devreme și mai primăvară, doar pentru că e ziua lui Nichita, poetul necuvintelor, și totul începe să ne fie mai aproape, mai familiar și mai limpede. Căci pentru poetul Nichita Stănescu, ochiul și mintea se limpezesc datorită iubirii. Iubirea stănesciană este o perpetuă <întâmplare a ființei>, în care se topesc și se adâncesc toate minunile lumii, care stă sub semnul divinității și care, odată pătrunsă în ochiul poetului, îl binecuvântează, luminând sufletul. E ca și cum poetul ar pune oricărui lucru un ochi albastru, care să urmărească, să privească profund, să înțeleagă, să cearnă binele de rău și lumina de întuneric, transformând totul în acea lumină caldă, binecuvântată, a începuturilor. Vă invit să redescoperim împreună cu invitații mei speciali , să înțelegem dintr-o altă perspectivă ce înseamnă să trăiești iubirea atemporal, cu toată ființa ta, și să privim împreună, în liniștea necuvintelor, cum plouă cu iubire în luna lui Marte!”, spune Raluca Hana Sandu.
Prelegerea cu tema „Vasile Voiculescu Prozator (II)”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Literatura Română Necanonică”, susținut de Iudita Dodu Ieremia, poetă și profesoară de limba și literatura română, eveniment care se va desfășura miercuri, 20 martie, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„După 1946, Vasile Voiculescu îşi schimbă radical modul de a trăi. Se izolează într-o încăpere înconjurat de cărţile sale şi iese doar pentru a-şi vizita pacienţii sărmani ori pentru a asculta muzică simfonică. În această ultimă etapă din viaţa sa, va cultiva cu intensitate proza. Prin cele două volume publicate postum, intitulate şi (1966), Vasile Voiculescu revigorează în literatura română povestirea. Tema centrală a prozei lui Vasile Voiculescu este moartea lumii magice în braţele civilizaţiei raţionale. Cele mai reuşite sunt povestirile în care observă cu mijloace realiste miticul, miraculosul. Istorisirea unor întâmplări care fac parte dintr-un alt univers este făcută de un personaj modern ceea ce are drept rezultat acceptarea fantasticului ca real”, spune Iudita Dodu Ieremia.
Lansarea volumului de bune practici cu titlul „Eu, față-verso”, autoare prof. Maria Simona Mitroi și psiholog Crăița Nica, în cadrul proiectului cultural-educativ „Copii și părinți, prietenii mei”, coordonat de Maria Simona Mitroi, profesoară de educație fizică și istorie la Școala Gimnazială “Ion Pillat”, miercuri, 20 martie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Dialogul cu tema „Literatura, controversa dintre emoție și intelect”, în cadrul proiectului „Întâlniri culturale”, coordonat de scriitoarea Silvia Giurgiu, având-o invitată pe scriitoarea Zenovia Zamfir, promotor cultural din municipiul Râmnicu Vâlcea, eveniment care va avea loc miercuri, 20 martie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Dialogul cu tema „Detoxifiere şi frecvenţe”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală „Viața merge înainte”, coordonat de poeta ing. Simona Vasilescu, având-o invitată pe terapeuta Erzsebet Comănescu din Sibiu, eveniment care se va desfășura joi, 21 martie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Terapeuta Erzsebet Comănescu din Sibiu este prezentă la Piteşti pentru a doua oară în cadrul proiectului meu. De data aceasta ne va vorbi despre cei trei paşi simpli de obţinere a detoxifierii fără efort, într-o perioadă de timp de 14 zile. Este vorba despre hidratarea organismului, un program personalizat, şi despre terapii cu frecvenţe. Da, este ceva diferit, nu am mai auzit despre asta. Şi toate, fără ca să avem nevoie de aparatul cu frecvenţe. Vă aşteptăm ca să ascultăm despre detaliile programului care ne pot ajuta să postim la timpul potrivit în această primăvară!”, spune Simona Vasilescu.
Conferința cu tema „Note de Congres de la Kobe”, susținută de medicul cardiolog Adrian Tase, eveniment care va avea loc joi, 21 martie, de la ora 17.30, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Am participat la al 88-lea Congres al . Am avut onoarea de a prezenta lucrarea în cadrul . Au fost prezentate cele mai noi tehnologii în domeniu: , noua inimă artificială care poate fi introdusă în organism prin metode minim invazive, metode noi de eficientizare a urgențelor medicale și cum poate fi utilizată mai eficient ecocardiografia în așa-numita de insuficiență cardiacă pe care japonezii o declară acum”, informează Adrian Tase.