Se întâmplă fiecăruia să stea la cafea şi să discute despre un subiect foarte important. Mi s-a întâmplat şi mie acest lucru, stând de vorbă cu fratele meu în faţa unei cafele, pe o terasă din Câmpulung. Am discutat cu el ore în şir despre psihologia poporului român. Eu eram de părere că pentru a face referire la psihologia poporului nostru trebuie să avem în vedere cartea „Din psihologia poporului român” (1907) a lui D. Drăghicescu. Fratele m-a contrazis, spunând că această carte are multe lacune şi apare azi chiar ciudată. Susţinea această idee pentru că, în analiza sa, Drăghicescu a folosit mai mult o metodă deosebit de simplă. El a considerat că este suficient să analizăm ce crede poporul despre sine. Or, îmi spune fratele meu, ar fi mai inspirată ideea de a vedea îndeosebi ce cred vecinii despre noi.
Odată cu spusele lui, mi-a venit în minte un străin care s-a folosit doar de două cuvinte pentru a ne defini psihologia. Şi acest străin, se pare, este cel mai aproape de adevăr. Este vorba despre Tolstoi. În 1854, scriitorul rus a stat câteva luni printre noi. Începuse războiul Crimeei şi Tolstoi trebuia să se prezinte la postul lui de la Dunăre. Întâmplările din viaţa şi gândurile de atunci ale tânărului se pot urmări zi de zi în „Jurnalul intim”. Tolstoi avea bunul obicei să însemneze în jurnalul său ceea ce-i părea mai interesant şi demn de reţinut. Iar cuvintele de amintire scrise în acest jurnal despre români sunt următoarele: „După convorbirea mea cu medicul, m-am lepădat de părerea prostească şi nedreaptă pe care o aveam despre valahi, părere care e împărtăşită de toată armata şi care mi-a fost băgată în cap de tâmpiţii pe care i-am întâlnit până astăzi. Soarta acestui popor este făcută din farmec şi mâhnire”.
Reflectând la cele spuse de Tolstoi, afirm că aceste două cuvinte „farmec şi mâhnire” vor licări pentru totdeauna în sufletul nostru. Două cuvinte rostite de cineva care ne era duşman, ceea ce înseamnă că vor fi păstrate de către noi cu mult mai multă preţuire. Şi astfel, putem deosebi în sufletul nostru două trăsături de opusă sensibilitate, descinzând una din claritatea credinţei de ţăran creştin, cealaltă din frământarea nedumerită şi profundă a unei tristeţi mioritice. Două trepte de simţire, care se leagă dintru începuturile vieţii pe aceste meleaguri, două inele de temperament, complemente ale aceluiaşi ethos, dar străine între ele. Şi unde se exprimă ele cel mai bine? În alcătuirea noastră lăuntrică. Aşa că desluşim în farmecul românesc bunul simţ al ţăranului şi în dragostea lui de viaţă. Mai desluşim şi mâhnirea în tristeţea liricii noastre sentimentale şi melancolice.
Pe de altă parte, rândurile de faţă poate nu prindeau viaţă dacă fratele meu nu ar fi zis că adevărata psihologie a poporului român se află în miturile noastre, aşa cum Centenarul Marii Uniri se află în sufletele noastre. El era de părere că miturile noastre fac deosebirea între noi şi celelalte popoare ale Europei, mai ales cele din Vest. Dacă acolo miturile se referă mai ales la partea materială a vieţii, miturile de la noi, cele din Est, au o dimensiune mai ales spirituală.
Şi el a venit cu exemple precum Meşterul Manole, care a trebuit să sacrifice un suflet pentru zidirea sa, în Mioriţa, la fel, ciobănaşul preferă moartea luptei împotriva fraţilor săi, iar Făt-Frumos este cel care îl întruchipează cel mai bine pe românul plecat de acasă, dar mistuit de dorul părinţilor săi.
Ajunşi aici cu discuţia, am fost de părere că dacă pentru fiecare dintre noi este important a şti de unde vine, cu atât mai important este pentru un popor. Nu există în lume decât o singură posibilitate de a-i da unui popor tărie şi pace întru sine: aceasta este aducerea aminte a trecutului său, a credinţei sale, pentru că numai astfel se poate raporta la viitor. Dar ca să vezi şi să înţelegi acest adevăr, trebuie să fii călăuzit de gânduri bune, nu de sectarism vulgar şi strâmt. Şi, în asemenea condiţii sufleteşti, cred că oricine va admite că, dacă e ca un popor să aibă parte de o normală dezvoltare, acest popor are nevoie de adevăraţi conducători, de legi, de o atmosferă socială liberă, fiindcă tânărul nu trebuie să tremure în orice moment că are să-şi piardă slujba, că are să rămână fără casă dacă nu-şi plăteşte ratele la bancă, iar bătrânul că nu mai poate să-şi procure medicamentele. Numai aşa Centenarul Marii Uniri ar putea deveni o dimensiune sufletească.
15 Comentarii
Anonim
Nu vreau să mă pun nici bine nici rău cu cineva/nimeni , dar mie mi se pare că Binele, Adevărul ,Frumosul,Dreptatea etc. în povestea/mitul/ filmul istoriei FARMECĂ şi MÂHNESC deopotrivă pe român, ca vinul bun, mult şi gratis dintr-un pahar plin/gol pe jumătate şi îl predispun la acțiune…tărăgănată ca pe eroii din Moromeții 1 (când nu sunt ei direct în pericol) , conform maximei „Timpul are…răbdare”! (vorba lui Cocoşilă :”Da, mă Moromete, şi tu ,o țigară”)!…
Ana
Fie pâinea cat de rea, tot mai bine e in tara mea. Se pare ca astăzi am uitat aceasta frumoasă vorba românească.
Anonim
A trecut ceva timp de când proverbul mai sus menționat numai este valabil, ca de altfel și proverbul cu, capra vecinului.
Dacă în urmă cu ceva zeci de ani era valabil ca românul să fie fericit trebuie musai să moară capra vecinului, acum de actualitate este să moară vecinul, pentru a-i putea fi luată capra.
Iar proverbul cu pâinea cât de rea, s- a transformat, pâinea este atât de rea în România încât ai toate șansele să mori de foame, înainte de termen, și deci cât de grea e viața în afară, tot mai bine este decât în țara mea.
ION
Miturile sunt o fata Morgana, după care tot alergăm și nu vom prinde niciodată.
Unirea românilor este întradevăr un mit, care cu ajutorul politicienilor nu va fi pus niciodată în practică.
Politicianul român nu are interesul ca românii să fie uniți, ci din contră interesul acestuia este să dezbine nația română. Nu degeaba se spune dezbină și stăpânește.
anonim
in prag de centenariu colegi dumneavoastra va doresc multata sanatate si împlinire sufletească. ati luat naveta?
Delia Dumitricā
Copiii români din Milano si Cremona, despre care ziarul acesta a relatat in nenumarate randuri, alaturi de familiile acestora saluta Ziarul Argesul. La multi ani , România! La multi ani, români, oriunde-ati fi! La multi ani, argeseni!
seneca
Pai, sa fim uniti. Adica unii uniti de privilegiile lor si ceilalti uniti de foame. Asta ar vrea ei.
Anonim
Mare dreptate aveți.
În România mulți muncesc pentru traiul bun al unor șmecheri- politicieni- borfași de meserie.
Dora
Romania e eterna. Nu cred ca merge urarea La multi ani!, ci La multi ani romani! La multi ani romani!
Dora
Erata. Nu cred ca merge La multi ani Romania, pentru ca e eterna, ci la multi ani romani!
Anonim
Nu e bine, dar, decât,deloc , mai bine neam ! (NE’am ?!)…
anonim
naveta de centenar. o luam ??? capra o da sau dam cu ia de pământ.
Anonim
Nu mi-am imaginat ca francezii sa ajunga in situatia de a purta lupte pe strazile Parisului, se pare ca se cearta si ei, dar nu in fata strainilor, ca noi, romanii.
anonim
am mâncat naveta de centenar cu secretara sa fac pomelnice electorale sa mai iau un mandat. ca atata naveta! eu sunt șeful si nu o dau! ce atat cerșit! nu va convine plecati in alta parte.
Victoria
Românii simt românește chiar dacă sunt plecați din țară! Mi-a plăcut articolul! Felicitări!