
În urmă cu aproximativ un an și jumătate, Bișoi Petruț, unul dintre cei mai virali vloggeri din România, a ajuns în atenția autorităților după ce a participat, alături de mai mulți prieteni, la curse auto ilegale desfășurate pe drumuri publice. Întrecerile au pus în pericol siguranța traficului, iar polițiștii s-au sesizat, deschizând un dosar penal pentru împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.
De la vlogger, la inculpat într-un dosar penal
Ancheta nu s-a oprit doar la participarea la cursele ilegale. În timpul audierilor, procurorii au stabilit că Bișoi ar fi făcut declarații false, faptă încadrată la mărturie mincinoasă. Această acuzație a fost inclusă în același dosar penal, alături de infracțiunea privind cursele ilegale, iar vloggerul a devenit oficial inculpat.
Pe 10 decembrie 2024, instanța a constatat legalitatea probelor administrate și a dispus începerea judecății pentru cele două fapte: întreceri ilegale pe drumurile publice și mărturie mincinoasă.
Decizia Curții de Apel Pitești
Vineri, 16 ianuarie 2026, Curtea de Apel Pitești a admis apelul formulat de Parchet. Judecătorii au anulat încetarea procesului penal pentru mărturie mincinoasă și l-au condamnat pe Bișoi Petruț-Cristian la 10 luni de închisoare pentru această faptă.
Pedepsele au fost contopite, iar instanța a aplicat un spor obligatoriu, stabilind o pedeapsă finală de 1 an și 10 zile de închisoare. Hotărârea este definitivă și irevocabilă.
Pedeapsă cu amânare, sub supraveghere strictă
Deși a fost condamnat definitiv, Bisoi nu va ajunge în spatele gratiilor. Instanța a decis amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani.
În această perioadă, vloggerul trebuie să respecte mai multe obligații: să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune Argeș, să primească vizitele consilierului de probațiune, să anunțe orice schimbare de domiciliu sau loc de muncă și să ofere informații privind mijloacele sale de trai.
Sursa: cancan.ro



























