Celebru TikToker din Argeș, reținut! Acuzat de fapte grave, mii de euro la mijloc.
În ziua de 1 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de șantaj și ultraj contra bunelor moravuri, și au reținut un bărbat de 37 de ani.
Din cercetări s-a stabilit că la sfârșitul lunii iulie a.c., în repetate rânduri, bărbatul de 37 de ani, din comuna Priboieni, ar fi amenințat reprezentantul unei săli de jocuri de noroc cu acte de violență și cu darea în vileag a unor fapte imaginare, compromițătoare pentru activitatea desfășurată.
Bărbatul în cauză ar fi amenințat cu postarea pe o rețea de socializare, a unor mesaje și videoclipuri denigratoare, în care ar afirma că aparatele de joc tip slot-machine nu sunt verificate și sunt măsluite, scopul fiind de a-și recupera sumele de bani pe care le-a pierdut practicând jocuri de noroc.
Ca urmare a celor afirmate, persoana vătămată a remis bărbatului sumele de 20.000 de lei, respectiv 1.500 de euro și 5.000 de lei.
În ziua de 1 octombrie, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 2 octombrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.