După victoria zdrobitoare din „finala” campionatului ligii a IV-a a echipei FC Argeş 1953 au fost voci care au spus/scris că meritul principal ar fi al celor trei antrenori-jucători care au stat pe banca tehnică a echipei în acest sezon, încheiat victorios, „en fanfare”: Vali Năstase, Adrian Dulcea şi Iulian Tameş. Evident, toţi trei, nume emblematice pentru fotbalul argeşean (şi naţional, chiar), au avut o contribuţie deosebită, şi de pe terenul de joc, şi de pe bancă, la acest succes al unei echipe născute din pasiune pentru ceea ce a însemnat cândva FC Argeş.
Un merit incontestabil îl au şi jucătorii, mai tineri, unii chiar foarte tineri, alţii, cum e cazul celor trei, dar şi al altor foşti mari fotbalişti piteşteni, trecuţi binişor de vârsta performanţei în fotbal. Toţi au dovedit tărie de caracter şi ataşament pentru cele două culori definitorii ale fotbalului argeşean, albul şi violetul, devenite aproape slinoase între timp, din cauză că le poartă cam multe echipe care n-ar avea niciun argument moral să le folosească.
Contează enorm în ce tricou joci
Meritul principal al succesului lui FC Argeş 1953, în opinia noastră, revine, însă, altcuiva: suporterilor. Fără aportul lor, impresionant, ţinând cont că vorbim de fotbalul foarte mic, de „judeţ”, cum se spune, FC Argeş 1953 n-ar fi ajuns să joace meciul decisiv, cu Unirea Bascov, cu perspectiva participării la barajul pentru liga a III-a în faţă. Echipa piteşteană n-a avut în lot chiar cei mai buni jucători din judeţ. Din punct de vedere al lotului, Unirea Bascov şi poate şi formaţia secundă a celor de la CS Mioveni pot fi considerate mai bune decât FC Argeş 1953. Explicaţia rezidă în faptul – asta o ştie oricine a încălţat măcar o dată în viaţă ghetele de fotbal – că un rol decisiv în evoluţiile fiecărui jucător îl are tricoul pe care îl poartă. Cu tot respectul pentru celelalte competitoare din liga a IV-a, una e să joci pentru FC Argeş 1953 şi alta pentru Victoria Buzoeşti sau Olimpia Suseni. Aşa cum, la nivel superior, într-un fel joacă un fotbalist anume pentru Chiajna sau Voluntari şi în alt fel pentru Steaua sau Dinamo.
Revenind la suporterii lui FC Argeş 1953: au fost mereu lângă echipa lor, au însoţit-o în deplasări, au împins-o de la spate atunci când nu mai putea şi au obligat-o, realmente, să câştige chiar şi atunci când jucătorii dădeau impresia că nu-s în stare s-o facă. Mai bine de jumătate din echipele din primul eşalon de la noi, începând cu campioana Astra şi vicecampioana Steaua (FCSB) şi terminând cu caraghioslâcurile fotbalistice Concordia Chiajna, FC Voluntari şi
Viitorul lui Hagi, nu au suporteri cum are FC Argeş 1953. Iar în ţară, la nivel de judeţ, doar renăscuta formaţie timişoreană Ripensia se mai poate lăuda cu astfel de suporteri.
Am îndrăzni chiar şi un pronostic, în ce priveşte dubla manşă de baraj cu Recolta Stoicăneşti: dacă jucătorii lui FC Argeş 1953 nu vor fi capabili să o câştige, o vor câştiga ei, suporterii.
Sorin SIMION
