Cel mai nou zgârie-nori ca în Dubai! Aici se află “Burj Khalifa” de Pitești.
În municipiul Pitești, pe Calea Craiovei, este aproape finalizată construcția unui bloc cu nouă etaje, parte a unui amplu proiect imobiliar.
Clădirea este atractivă mai ales prin faptul că este situată într-o zonă centrală, la 5-10 minute de mers pe jos până în centrul municipiului.
Întreaga zonă este bine conectată cu restul orașului, locatarii putându-se deplasa rapid către marile puncte de interes din Pitești.
Acest complex este realizat de către dezvoltatorul “MAIA” care a mai finalizat cu succes și alte proiecte imobiliare în municipiu, spre exemplu complexul rezidențial de pe strada Teilor.
În ceea ce privește proiectul MAIA Craiovei, aceste va cuprinde în total trei corpuri de locuințe, fiecare avand un regim de inaltime 3S+P+9E.
„Aceste tronsoane conțin un număr de 178 de apartamente. În cadrul proiectului se realizează adăposturi ALA și un număr de aproximativ 200 de parcaje interioare.”, se arată pe site-ul dezvoltatorului.
Construcția avansează rapid, iar multe dintre apartamente figurează deja ca vândute! Mai sunt totuși aproximativ 20 de locuințe disponibile, de la garsoniere la apartamente cu 4 camere.
Prețurile locuințelor din Complexul Maia Craiovei variază între 88.000 euro și 288.000 euro + TVA.
Se pare că și la Pitești cererea pentru locuințe noi și moderne este în creștere. Pentru anumiți cumpărători, aceste prețuri pot fi considerate un „deal” bun, în vreme ce alții ar putea fi dezarmați de costurile mari, care însă reflectă tendințele din imobiliare la modul general. Cu alte cuvinte, în niciun oraș mare nu veți găsi locuințe noi, ieftine.