Cel mai mare parc fotovoltaic din Europa de Sud-Est, cel de la Rătești-Argeș, se inaugurează oficial la finalul acestei luni.
Așteptat pentru inaugurare în acest an, parcul fotovoltaic de la Rătești este și cea mai mare investiție din regenerabil care va intra în operare în 2023 în România. Parcul fotovoltaic, vizibil și de pe autostrada București-Pitești, are o capacitate de 153 MW și va fi, după începerea operării, cel mai mare parc fotovoltaic funcțional din România.
Potrivit descrierii Asociației Române pentru Energie Fotovoltaică (RPIA), Rătești va fi, la momentul demarării operării, și cel mai mare parc fotovoltaic din Europa de Sud-Est.
Investiția totală în proiect era estimată, la demararea proiectului, la aproximativ 98 milioane de euro, dar este posibil ca suma să fi crescut între timp. Parcul a fost dezvoltat, în final, de două firme israeliene, Econery și Nofar, foarte active pe segmentul producției de energie regenerabilă la noi în țară.
Econergy are un portofoliu de proiecte, în diverse faze de execuție, de 2.200 MW în România, în fotovoltaic și eolian – doar luna trecută a primit avizul tehnic de racordare (ATR) pentru un viitor parc fotovoltaic situat în localitatea Niculești din județul Dâmbovița, cu o capacitate proiectată de 177 MW.
Sursa: economica.net