Cel mai longeviv primar din România, “terorizat” de un TikToker în Argeș.
Gheorghiță Boțârcă, cel mai longeviv primar din România, este “terorizat” de un TikToker care vrea să îi ia locul la conducerea administrației din Topoloveni.
Octavian Micu sau Octavian Primar așa cum se autointitulează pe platforma de socializare, bărbatul publică în mod constant filmulețe și informații care îl au în prim plan pe Gheorghiță Boțârcă. La sediul primăriei, la diverse evenimente sau chiar la…supermarket, TikTokerul este mereu cu ochii în patru și nu ratează niciun moment pentru a-i adresa diverse reproșuri edilului. Câteva exemple puteți urmări în colajul video ce urmează:
Viral pe TikTok Clipurile în care primarul este filmat și i se spune că este corupt, nu respectă legea sau că nu își merită postul, strâng mii de vizualizări și comentarii.
Gheorghiță Boțârcă se află la conducerea administrației din Topoloveni din 1989, încă de la Revoluție. El a fost desemnat pentru a opta oară la rând primar al oraşului Topoloveni, în urma alegerilor din 27 septembrie 2020, și va candida și anul acesta în iunie pentru un nou mandat în fruntea localității.
Avere impresionantă Conform celei mai recente declarații de avere, postată pe site-ul Agenției Naționale de Integritate, Gheorghiță Boțârcă, trei terenuri agricole, de 53.759 m2, 181.614 m2 și 14.000 m2 (două moștenite în 1990 și 2008, al treilea cumpărat în 1990), două terenuri intravilane (de 11.499 m2 și 23.436 m2, dobândite în 1990), două terenuri forestiere, de 190.200 m2 și 22.000 m2 (dobândite în 1990) și două terenuri extravilane, de 7.483 metri pătrați și 251.604 m2, dobândite în 1990.
De asemenea, are casă de locuit la Topoloveni, de 285 metri pătrați, cumpărată în 1995, o casă de vacanță la Băile Herculane, de 196 metri pătrați, cumpărată în 2019, două spații comerciale (de 62 metri pătrați și 90 metri pătrați) și alte două categorii de bunuri imobile, de 6.006 metri pătrați și 430 metri pătrați. Primarul mai are un tractor, patru autoturisme (Suzuki Vitara, Fiat Punto, Mercedes Vito, Suzuki Jimny), o motocicletă Harley Davidson, o remorcă și o șalupă.
Venitul anula din activitatea de primar a fost în valoare de 100.380 lei (8.365 lei pe lună), la care se adaugă pensii în valoare de peste 70.000 de lei anual.
Un Comentariu
Anonim
Ce pensii cumulate de 70.000 frate, ce Dumnezeu funcție avut, de la o pensie de 1100 la 70.000 este un pic cam mult, nu credeți? Cred ca contribuit sanatos la sistemul de pensii pentru așa o sumă.