Cel mai iubit preot din Pitești a murit subit.
„Şi ruga mea, precum tămâia,/Înaintea Ta, Stăpâne, Creator şi Ziditor/Să se ridice mai sus de bolţi, spre cer,/Unde dorim să fim de-a pururi.” Versuri pe care unul dintre cei mai importanţi duhovnici din Piteşti le repeta deseori. Astăzi sunt dăltuite în marmura crucii de la mormântul său. Unul străjuit de trandafiri, brazi şi lumânări aprinse de cei care nu-l uită nici acum, după atâţia ani… 21 de ani fără părintele profesor universitar Valeriu Drăguşin…
Precum evreii din vechime care îşi petreceau viaţa între slujirea lui Dumnezeu şi studiul Cărţilor Sfinte, Valeriu Drăguşin şi-a împărţit timpul între altar şi catedră. În ambele situaţii de sacerdot şi dascăl a căutat desăvârşirea. Iar cei care au avut privilegiul să-l cunoască îndeaproape, atât enoriaşii Bisericii „Sf. Treime”, cât şi studenţii Facultăţii de Teologie „Sf. Muceniţă Filoteea” din Piteşti s-au împărtăşit cu lumina sa. A bunătăţii sale, a blândeţii, a profunzimii gândirii şi a înţelepciunii izvorâte după ani de practică pastorală şi studiu scripturistic. Marea personalitate a celui despre care vorbim la trecut nu a apărut, însă, din nimic.
Dumnezeu a binecuvântat familia părinţilor lui, buni creştini care au avut bucuria de a da Bisericii Ortodoxe mai mulţi fii care au ales să-I slujească Împăratului Luminii. Şi în strălucirea Sa de neînchipuit a luat şi sufletului robului Său, Valeriu, când abia împlinise 59 de ani…
Erau primele zile de vară ale anului 2001. Luptase cu o boală care evolua rapid. Timpul a trecut implacabil în defavoarea celui resemnat care a văzut limitele ştiinţei medicale, neputincioase în faţa morţii. Pentru Valeriu Dăguşin nu urma neantul, ci intrarea în altă viaţă, cea adevărată, veşnică.
Doar de-atâtea ori le vorbise credincioşilor despre moarte ca despre o simplă trecere! Şi tocmai el era în pragul veşniciei. Cu nădejdea că Dumnezeu cel milostiv îi va aşeza şi lui sufletul între bineplăcuţii Săi, părintele profesor a închis ochii pentru totdeauna. Se împlinesc 21 de ani de la ziua în care a adormit întru nădejdea Învierii. Candela de la crucea sa de marmură este mereu aprinsă, iar florile mereu proaspete, semn că nu a fost uitat. Timpul a trecut, dar durerea a rămas. Pe mormântul părintelui Valeriu se aştern petalele trandafirilor. Ca nişte lacrimi…
