Astăzi, conducerea Consiliului Județean Argeș a primit vizita poetului Miguel Gane. Considerat cel mai citit, tipărit, difuzat şi prezentat poet al limbii şi literaturii spaniole contemporane, începând cu Madridul şi continuând cu Peru, Panama, Chile, Costa Rica, Columbia, Ecuador, Bolivia, Guatemala, Miguel Gane este din Lerești, județul Argeș. Cunoscut peste tot în lume drept Miguel, acasă la Lerești și în familie, a rămas tot Mihai. De altfel, prima sa poezie a fost despre mărul din curtea casei de la Lerești, despre dorul de viața de acasă, din Argeș, iar multe dintre creațiile sale au în prim plan existența din comuna argeșeană.
Mihai Gane a avut o discuție împreună cu vicepreședinții Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu. La întâlnire au particiat și directorul Direcției de Cultură, Turism și Tineret, Roxana Stoenescu, și consilierul județean Viorel Enache. Chiar dacă este cel mai citit poet din Spania, Mihai Gane nu a fost publicat în limba română și în țara noastră. Tocmai în acest sens, discuțiile au vizat și identificarea unei variante de colaborare prin care Consiliul Județean Argeș să poată sprijini publicarea acestor volume în limba română. O altă oportunitate luată în calcul este participarea, în cadrul unui eveniment cultural în județul Argeș, a unora dintre cei mai apreciați scriitori din Spania.
„Cel mai mult mă simt lereștean! Mulțumesc Consiliului Județean Argeș pentru întâlnirea avută, pentru cuvintele frumoase și pentru punctele comune și sper ca pe viitor tot ceea ce am discutat astăzi se va concretiza într-o colaborare frumoasă”, a precizat, Miguel Gane, la finalul discuțiilor. Românul care a devenit cel mai citit poet din Spania provine dintr-o familie normală de imigranți, originară din Lerești, care a părăsit țara natală, în căutarea unui viitor mai bun. Atunci când a plecat, nu cunoștea limba spaniolă și nu știa mai nimic despre țara în care îl adusese viața. Visa, însă, ca într-o zi, să meargă să vadă stadionul Santiago Bernabéu.
Poezia sa a fost o revelație începând chiar cu primul său volum de versuri intitulat Con tal de verte volar (2016). Au urmat Ahora que ya bailas (2018) şi volumul de proză-sondaj autobiografic Cuando seas major (2019). În 2017, Mihai Gane a fost nominalizat la prestigiosul Premiu Naţional de Poezie din Spania şi a fost la un pas de a câştiga premiul pentru cea mai bună carte de poezie a anului.
Celebra scriitoare chiliană Isabel Allende a inclus poezia Burne a lui Mihai Gane în ultima sa carte. Scriitoarea este nepoata fostului preşedinte Salvador Allende, iar cărţile ei s-au vândut în milioane de exemplare în toată lumea.