# 47 de microbişti, amendaţi şi introduşi în baza de date a Poliţiei pentru scandal şi acte de violenţă
Sâmbătă seară, mai multe persoane au fost legitimate şi conduse la sediul Poliţiei Piteşti după ce au făcut scandal în centrul municipiului. Este vorba despre o parte din suporterii echipei Petrolul, care veniseră să-şi susţină echipa la partida cu FC Argeş.
Din cauza ceţii extrem de dense şi a vizibilităţii reduse, mai întâi oficialii au amânat începerea partidei cu o oră, dar întrucât ceaţa a persistat, au decis ca meciul să se dispute a doua zi, adică azi, de la ora 12.
Aşa se face că cele patru autocare cu suporteri petrolişti au trebuit să se întoarcă la Ploieşti. Pe drum, microbiştii s-au oprit în centrul Piteştiului de unde şi-au cumpărat ceva de mâncare şi apă, precum şi băuturi alcoolice. Fiind sub influenţa alcoolului, la un moment dat au început să arunce cu sticle în oamenii de la terase sau le-au spart în zona din dreptul Bibliotecii Judeţene.
La faţa locului au intervenit echipaje de poliţişti, care le-au solicitat să se potolească şi să se îndrepte către autocarele care îi aşteptau în apropierea Colegiului Tehnic „Armand Călinescu”.
Problema este că nu toţi au dat dovadă de înţelegere şi au declanşat un scandal de pomină aruncând cu sticle spre forţele de ordine. Pentru ca lucrurile să nu scape de sub control, în sprijinul jandarmilor au fost trimişi şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş. Echipele de intervenţie au blocat un tronson de stradă şi i-au culcat pe scandalagii cu burta la pământ, apoi i-au îmbarcat în autocar şi escortat la sediul poliţiei piteştene.
„Cei în cauză au fost conduşi la sediul poliţiei în vederea stabilirii identităţii şi luării măsurilor legale care se impun. Reamintim ca Legea 61 din 1991 privind norme de convieţuire socială sancţionează adresarea de injurii, expresii jignitoare, ameninţări cu acte de violenţă, provocarea de scandal şi aruncarea de obiecte sau substanţe cu amendă cuprinsă între 200 şi 1000 de lei”, au precizat oamenii legii.
Potrivit anchetatorilor este vorba despre 47 de persoane care au fost amendate cu câte 500 de lei, iar în plus au fost fotografiate, amprentate şi introduse în baza de date a Poliţiei Române.