M-am nimerit, plimbându-mă, de câteva ori, în momentul în care cineva aprindea o lumânare pe locul unde era, odinioară, vestita „Biserică cu ceas” din Piteşti, construită în 1812, la intersecţia străzilor Şerban Vodă cu Doamna Bălaşa.
Dacă municipiul Curtea de Argeş trece drept „oraşul regal”, unde stau, întru eternitate, regii României, şi Piteştiul are, ca să zic aşa, „urme regale”, date istorice de care este bine să le reamintim, căci sunt ceasuri binecuvântate ale Istoriei. Astfel, la 30 aprilie se vor împlini 144 de ani de la un eveniment intrat deja în istorie. Atunci, în 1878, la îndemnul şi în prezenţa lui Carol I, la Biserica „Sf. Nicolae” (demolată în 1962) a avut loc primul Te Deum de recunoştinţă pentru victoriile Armatei Române din Războiul pentru Independenţă.
În faţa regelui a defilat regimentul de Dorobanţi. Carol I, în amintirea fericitului eveniment, a dăruit bisericii un policandru valoros. Fosta Catedrală a oraşului, cu o istorie zbuciumată, trecea, în epocă, drept una foarte bogată. După demolare, ceasul, ce tronase falnic în turla bisericii, a ajuns la Muzeul Judeţean, iar policandrul, două clopote şi odoare pot fi văzute la câteva biserici – Valea Mare, Piteşti şi Podu Broşteni.
Revenind la primul rege al României (proclamat la 10 mai 1881) şi rememorând istoric pentru generaţia tânără, amintim că, sub numele de Karl Hettingen (Imperiul Austriac era în război cu Prusia), însoţit de Ion C. Brătianu, Carol I, în drumul spre Bucureşti, avea să înnopteze la moşia Goleştilor.
Un amănunt, dacă-l putem numi aşa: tronul regelui Carol I se află astăzi la Muzeul Goleşti. Alt amănunt – pentru politicienii de azi: Ion C. Brătianu şi-a vândut o moşie pentru cheltuielile aducerii lui Carol în ţară…
Este primăvară, natura exultă în curtea Muzeului Naţional al Pomiculturii şi Viticulturii şi numeroşi vizitatori vin nu numai din Argeş. Tot pentru aducere aminte să spunem că ideea înfiinţării acestui loc identitar pentru patrimoniul cultural românesc îi aparţine lui Carol al II-lea, care, în 1939, ctitorea „Muzeul Dinicu Golescu”. Din 1966, ansamblului medieval i s-a alăturat ceea ce astăzi este o mândrie: muzeul în aer liber al pomiculturii şi viticulturii. Sunt 36 de gospodării din peste 20 de zone etnografice ale ţării.
Nu uităm vatra Brătienilor, de la Florica, ilustra familie ce şi-a înfipt, rodnic, rădăcinile în istoria României, ca şi cea a Goleştilor. Acum, când Google, Instagram, Facebook şi smartphone-urile, când conceptul de „cancel culture” („cultura anulării”) bagatelizează cultura şi educaţia, nu cred că este rău, măcar în contrapondere, să ne reamintim dintre valorile care ne definesc ca români.
