# Aleşii locali nu trec pe-aici?
V-aţi întrebat vreodată care este cea mai întunecată zonă din municipiul nostru? Vă gândiţi la vreo stadă lăturalnică, o fundătură, o margine de cartier? Nicidecum. Faţă de primii ani după 1990, urbea stă bine la capitolul „iluminat public”. Parodoxal şi incredibil în acelaşi timp!
Cea mai întunecată zonă se află în …centrul oraşului! Ne-au semnalat cazul cititorii şi am verificat câteva seri la rând. În mini-parcul din vecinătatea Casei de Cultură a Sindicatelor, suprafaţa plină de vegetaţie cuprinsă între Palatul Administrativ şi B-dul. I.C. Brătianu, e întuneric ca-n mijloc de pădure. Oricum la un codru cuprins de beznă în care pot mişuna tâlhari, se gândeşte orice femeie ori elevă de liceu pe care paşii o poartă pe respectiva cale de acces, după apusul soarelui. Ele ocolesc zona pentru că dintre tufele înalte pot să apară, dacă nu răufăcători, măcar doi-trei maidanezi înfometaţi.
Cei care ne-au sesizat acest aspect susţin că regretabila situaţie persistă de 5-6 săptămâni şi ar fi generată de o defecţiune la stâlpii de iluminat ai micului parc. Totuşi, aleşii locali să nu fi trecut niciodată în faptul serii pe-acolo? Sau sunt romantici şi preferă …razele lunii?
3 Comentarii
Vronski
Mi se pare că exagerează ăștia de la ziar. Ce ar vrea să fie luminat ca la Paris? Suntem orașul lalelelor, nu al luminilor! Prea vreți multe. Ce să spun, domnișoarele ocolesc zona, săracele de ele.
George Olteanu
O să investigăm şi ce se întâmplă noaptea în zona respectivă, cu măsurile de rigoare desigur.
Vronski
Ce să investigați? Lăsați centrul, e destul de frumos, e totul OK, mai mergeți și prin cartiere! Nu mai atacați primăria și primarul decât dacă e cazul. Și acum nu e.