În comuna argeșeană Boțești, duminică, 25 august va avea loc concursul „Cea mai bună țuică”. Sub genericul „Roua Cârcinovului”, concursul din Argeș reunește pe cei mai buni producători de țuică și fructe românești din zona Argeșului și Dâmbovița.
După cum a precizat specialistul în pomicultură, inginerul horticol Gheorghe Voica, fiu al satului, juriul concursului este format numai din specialiști de marcă și este organizat conform regulilor Oficiului Național al Viei și Vinului.Concursul se adresează numai producătorilor autohtoni de țuică din fructe românești și este organizat de autoritățile locale cu sprijinul Societății Naționale a Pomicultorilor din România.
Prin aceste manifestări, Primăria și Consiliul Local din Boțești își propun să promoveze atât produsul final, țuica de prună, cât și zona pomicolă Boțești – Voinești.
Manifestarea are loc cu ocazia Zilei comunei Boțești și a întâlnirii anuale a fiilor satului. Evenimentul începe la ora 16,00 iar pe parcursul acestuia, pe lângă concurs au loc multe momente evocatoare ale locurilor, oamenilor, tradițiilor și obiceiurilor din zona de interferență Argeș-Dâmbovița.
Nu lipsesc spectacolele folclorice și de muzică pentru tineret care se vor întinde până târziu în noapte.
3 Comentarii
Goargăș
Cea mai bună țuică din țară este, fără dubiu, în triunghiul Boteni, Suslănești (Mioarele/Mățău), Văleni (Dâmbovița) și se datorează mineralelor din sol. Ca un paradox, leagănul limbii române autentice se găsește într-un triunghi apropiat: Câmpulung, Târgoviște, Brașov.
Anonim
Pe bune ??!…
Anonim
Pe.