Funcţionarea sistemului de pensii din România a ajuns „mărul discordiei” după ce Guvernul a anunţat că intenţioneză să promoveze un proiect de lege prin care persoanele care doresc să se poată pensiona la 70 de ani. E o idee bună sau rea? Ţinând pasul cu societatea, ziarul „Argeşul” vă prezintă în această ediţie încă o serie de opinii culese de la oameni de diferite vârste şi profesii. Ce ne-au răspuns cititorii citiţi în ceea ce urmează.

„Depinde de ce serviciu ai”

Jean Dumitraşcu, managerul Filarmonicii Piteşti: „În principiu, este total nedrept, câtă vreme speranţa de viaţă în România este de 75 de ani. Asta înseamnă că mai prinzi cinci ani de pensie, după ce ai lucrat 50 de ani. Dar depinde, desigur, de ce serviciu ai. Dacă lucrezi pe şantier şi la lopată, sigur nu prinzi 70 de ani de viaţă şi, deci, niciun an de pensie. Dar dacă eşti Mugur Isărescu şi ai 71 de ani, desigur că poti fi guvernator al Băncii Naţionale, fără să se pună nici măcar problema pensionării, de parcă s-au terminat în ţara asta toţi specialiştii în sistemul bancar. Sau dacă eşti dr. Leon Dănăilă, încă angajat ca medic la 86 de ani. Cred că şi dl. Constantin Bălăceanu-Stolnici a predat până la 85 de ani.

Şi totuşi sunt de acord cu problema pensionarii la cerere, la 70 de ani, dar pentru anumite categorii profesionale. Sunt profesori universitari în plină forţă creatoare şi la 70 de ani, de care trebuie să se bucure multe generaţii de studenţi. Problema e complicată şi nu poate fi generalizată. Dar ce ne facem cu ofiţerii SRI care se pensionează la 45 de ani? Sau se vor pensiona şi ei la 70 de ani? Sau la 80 de ani, cum ar fi Meleşcanu?”

„Pensionare anticipată în învăţământ”

Sorin Mazilescu, lector univ. dr. la Universitatea din Piteşti: „Nu sunt de acord. Asta înseamnă pur şi simplu eliminarea dreptului la pensie pentru o mare parte dintre pensionari. Fac parte din categoria cadrelor didactice. Procesul educativ este unul extrem de amplu în ziua de azi. În majoritatea şcolilor din România, peste 75% dintre elevii absolvenţi au probleme de comportament. Acestea sunt probate prin intermediul investigaţiilor realizate de organizaţii sau instituţii de sociometrie legale. Munca unui profesor nu poate fi comparată cu a niciunei categorii sociale. De aceea pledez pentru pensionarea anticipată în învăţământ, consumul psihic fiind unul foarte mare. Calitatea actului educativ scade după vârsta de 60 de ani, continuitatea până la 70 de ani blochează practic intrarea cadrelor didactice tinere în sistem, aspect coroborat şi cu situaţia demografică din România, populaţia fiind într-o descreştere accentuată.”

„Ideea, structurată înţelept, este binevenită”

Filofteia Pally, cercetător ştiinţific la Muzeul Goleşti: „Pentru unele categorii socio-profesionale, iniţiativa este adecvată. Sunt profesii care, în timp, acumulează progresiv competenţe pe care societatea le poate irosi prin pensionarea obligatorie a unor specialişti cu expertiză. Pensionarea prematură, asociată cu reîncadrarea lor pe aceleaşi funcţii, ilustrează argumentat că potenţialul uman are resurse intelectuale şi biologice. Dacă adăugăm şi efortul bugetar al guvernului, constatăm că ideea, structurată înţelept, este binevenită.”

Patru efecte negative

George Baciu, scriitor, profesor şi doctor în istorie: „Creşterea vârstei de pensionare la 70 de ani poate avea cel puţin patru efecte negative. Unu: păstrarea în activitate a unor persoane pline de rutină profesională, a unor persoane depăşite informaţional, reticente la nou, la schimbare, fără o motivaţie socială a muncii. Doi: stimularea plecării în afara ţării a persoanelor tinere, fiindcă acestea nu pot găsi locuri de muncă necesare motivaţiei lor. Trei: păstrarea în funcţii a prietenilor, rudelor, celor care conduc. Patru: neputinţa schimbării structurii economiei, deoarece activi sunt cei care nu se mai pot reorienta profesional.”

„Dacă se poate opta, e bine”

Actriţa Luminiţa Borta: „Cred că, dacă se poate opta pentru vârsta la care vrei să te pensionezi, e bine. Nu e bine să fie obligatoriu vârsta de 70 de ani. Sunt oameni care îşi doresc să facă şi altceva în viaţă, după ce au muncit şi şi-au plătit contribuţia socială. Din câte am înţeles, se doreşte această posibilitate: aceea de a opta pentru vârsta de pensionare.”

„Lucrurile sunt extrem de complicate”

Prof. univ. dr. Radu Gava: „Cred că această vârstă trebuie corelată cu domeniul de activitate şi cu activitatea concretă pe care o desfăşoară persoana respectivă. Vin cu un exemplu din domeniul în care am activat eu. Un cadru didactic universitar cred că poate fi util şi eficient chiar şi după vârsta de 70 de ani. Sunt însă domenii unde calitatea activităţii la această vârstă este discutabilă. Părerea mea este că lucrurile sunt extrem de complicate… „

„Copiii îşi doresc cadre didactice tinere”

Adrian Nicolae, directorul Şcolii „N. Bălcescu” Piteşti: „În Educaţie, 70 de ani este o vârstă înaintată, copiii îşi doresc cadre didactice tinere, fără a ţine cont de experienţa profesională pe care o au. În general, începând cu primele clase, atât copiii, cât şi părinţii caută învăţători tineri, apropiaţi de copii, formaţi în a educa elevii folosind metode moderne care să-i apropie pe elevi de şcoală, să vină cu drag la şcoală. În măsura în care absolvenţii tineri nu-şi găsesc un loc de muncă după ce termină studiile, vârsta de pensionare la 70 ani i-ar împiedica pe tineri să intre în sistem. Din punct de vedere al unui management eficient financiar, un cadru didactic aflat la vârsta apropiată de pensionare are un venit dublu faţă de un debutant, deci menţinerea până la 70 de ani ar însemna o presiune pe bugetul instituţiei şi, evident, este de evitat.”

Atenţie la stresul profesional!

Nelida Ghiţulescu, şefa Biroului Adopţie şi Postadopţie – DGASPC Argeş: „Îmi exprim dezcordul faţă de vârsta de pensionare la 70 de ani. Sunt persoane care din cauza stresului profesional ajung să aibă sindromul burnout, care poate declanşa boli cronice grave. Practic, nu mai ajungem la vârsta de pensionare…”

Nota redacţiei. Sindromul burnout reprezintă o stare de epuizare fizică, psihică şi emoţională produsă de stresul prelungit, în general la locul de muncă, fiind o consecinţă a dezechilibrului dintre cerinţe, resurse şi gradul de satisfacţie profesională. Termenul de „burnout” a fost introdus în anul 1970 de către psihologul american Herbert Freudenberger. Acesta îl definea ca fiind caracteristic pentru angajaţii din domeniile de lucru cu oamenii, adică medici, asistente, profesori şi asistenţi sociali, profesii în care ar fi prezent un sentiment de sacrificiu pentru ceilalţi. În prezent se consideră că sindromul burnout nu se restrânge la anumite categorii profesionale, ci poate afecta orice persoană expusă la un stres de lungă durată. Apare la angajaţii din orice domeniu, însă este cel mai răspândit în domeniul medical, mai ales la începutul carierei şi chiar la studenţii la medicină. Mai poate afecta frecvent: profesorii, asistenţii sociali, terapeuţii, avocaţii, jurnaliştii, dar şi pesoanele care sunt nevoite să îngrijească permanent alţi membri ai familiei.

Distribuie pe Facebook