Câteva fire de păr nu găsiseră un alt loc în care să crească, decât în nările sale. Îl enervau la culme, mai ales când ajungeau prin lungimea lor să fie vizibile şi pentru alţii.
Şi atunci, ba le tăia cu o forfecuţă, ba le smulgea, deşi asta îi producea o durere de-i dădeau lacrimile. Asta se întâmpla pe la vârsta de 40 de ani.
„Domn’e, ale dracu’ fire, de ce le smulgeam, de-aia creşteau mai viguroase. Nu mai spun că au început să apară unele şi în urechi. Şi cu alea făceam la fel, deşi sunt mai dureroase. La 56 de ani m-am pensionat pe caz de inimă. Munceam în construcţii, căram, ridicam, urcam şi coboram de pe schele. Apoi, fumam ca un şarpe încă de la vârsta de 17 ani. Am făcut un infarct întins, mi-am făcut operaţie pe la Fundeni, dar, având zile, am scăpat.
Nu mai fumez, mai beau câte o ţuică de prune făcută de un cumnat, mă uit la meciuri la televizor, mai joc o tablă cu vecinii, mai citesc câte un ziar.
Stând cu ochelarii pe nas, ca să văd literele şi zarurile, acu’ vreo cinci ani, am observat că şi pe obrazu’ drept îmi creşte un floc lung într-un loc în care nu dau cu lama de bărbierit. Am început să-l atac şi pe ăla, prin smulgere.
Nu cumva am făcut un pui de cancer exact în locul ăla?”
Când l-am consultat avea doi pui de cancer, mari cât bobul de mazăre: unul într-o nară, altul pe obraz. Acest mod de apariţie prin traumatizarea repetată a unor foliculi piloşi este consemnat în oncologia cutanată.
Dr. Viorel PĂTRAŞCU
