Ce s-a întâmplat pe o stradă din Pitești i-a indignat pe trecători.
În ziua de 30 mai a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliției Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice și au reținut un bărbat de 49 de ani, din Pitești.
Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 29 mai a.c., pe fondul unui conflict mai vechi, bărbatul ar fi agresat fizic, lovindu-l cu un obiect contondent și cu pumnul, pe un alt bărbat, în timp ce se aflau pe o stradă din municipiul Pitești, provocând, prin acțiunile sale, indignarea trecătorilor.
După administrarea probatoriului, la data de 30 mai a.c., cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Foto: descriptiv