Ce s-a întâmplat cu bărbatul căutat de polițiști în județul Argeș.
ACTUALIZARE: Bărbatul a fost găsit de polițiști
Bărbatul a fost găsit de un echipaj din cadrul Formațiunii Rutiere Costești, pe DN 65A, la limita dintre Broșteni și Costești.
Urmează ca bărbatul să fie condus la spital, pentru evaluarea stării medicale.
Știrea inițială
În cursul nopții de ieri, 12 spre 13 aprilie a.c., politiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la faptul că ȚîNȚU CONSTANTIN, de 69 de ani, a plecat de la Spitalul Județean de Urgență Pitești, fără a mai reveni sau a putea fi contactat.
Din verificările efectuate s-a stabilit că cel în cauză ar fi plecat în intervalul orar 18:00 – 22:30. Acesta nu a ajuns la domiciliul din Lunca Corbului, ori înapoi pe raza orașului Costești, și nu a mai avut plecări voluntare, aflându-se la spital pentru investigații medicale.
Polițiștii Secției 2 Poliție Pitești, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești, desfășoară căutări, persoana fiind dată în atenție atât unităților de poliție din județ si a celor limitrofe, cât și structurilor cu atribuții de legitimare a persoanelor – jandarmi și poliție locală.
Semnalmente: aproximativ 1.70 m înălțime, aproximativ 90 kg, păr alb, poartă barbă.
Vestimentație: Bermude de culoare maro, tricou cu dungi maro cu alb, purta papuci în picioare.
Persoanele care pot da relații cu privire la cel în cauză sunt rugate să apeleze Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 sau Poliția Municipiului Pitești, la telefon 0248 607 009.