Ştiaţi că ieri a fost Ziua Internaţională a Familiilor? Această zi este sărbătorită, anual, la 15 mai, pentru a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă familiile la nivel mondial. Tema din 2017 este „Familii, educaţie şi bunăstare”, care se concentrează asupra rolului familiilor şi politicilor de promovare a educaţiei şi bunăstării generale a membrilor lor. Din păcate, după Revoluţie, în România valorile tradiţionale, printre care şi familia, au avut de suferit…
Bunăstare?
Statisticile nu mint. Ele constituie oglinda unor fenomene complexe care se petrec în societate. Astfel, constatăm în Argeş, ca şi în alte judeţe ale ţării, că:
– numărul căsătoriilor este tot mai redus (Primăria Bucureşti va acorda un sprijin de 1.500 lei la întemeierea unei familii, în Argeş… nimic!); tinerii preferă concubinajul, deoarece sprijinul statului în mod real pentru familie este redus; tinerii stau tot mai mult cu părinţii, neavând bani să îşi cumpere o locuinţă; ei se concentrează mai mult pe carieră (în special femeile în ultima vreme), iar a face un copil este o adevărată provocare – statul dă doar 82 lei alocaţie pe lună pentru un copil, iar indemnizaţia de creştere a copilului se discută să fie plafonată; şomajul este ridicat în rândurile tinerilor; numărul divorţurilor este în creştere;
– statul ocroteşte familia doar la nivel declarativ; de exemplu, a eliminat până şi amărâtul de trusou pe care îl primeau la naşterea unui copil părinţii (iniţiativă legislativă a fostului senator de Argeş Gabriel Popa);
– sărăcia este în creştere, deşi economia „duduie” (am mai auzit acest termen şi înainte de criza economică globală, nu-i aşa?); în Argeş avem circa 25.000 de familii încadrate într-un anumit grad de sărăcie;
– forţa de muncă ne pleacă peste hotare (în special cea înalt calificată, dar sunt destui care se mulţumesc şi cu slujbe mai prost plătite);
– la ţară, populaţia este din ce în ce mai îmbătrânită.
Educaţie
Aşadar, în acest an ar trebui să vorbim, pe de-o parte, despre educaţie şi familie. Câţi dintre noi, însă, nu avem senzaţia că multor tineri de azi le cam lipsesc cei 7 ani de acasă? Pe de altă parte, abandonul şcolar în Argeş este din ce în ce mai mare, cu toate programele de genul „Cornul şi laptele”, „Mere în şcoli” sau transport gratuit cu microbuze. Pentru multe familii, educaţia este un lux pe care nu şi-l mai permit. Populaţia şcolară este tot mai redusă („generalul” Dumitru Tudosoiu spunea recent că în viitorul an şcolar vom avea cu 10 clase a IX-a mai puţine ca în alţi ani numai în Piteşti); multe unităţi şcolare nu au autorizaţii de funcţionare, nu au apă curentă şi grupuri sanitare conforme cu normele europene în domeniu (nu degeaba Dan Manu, preşedintele Consiliului Judeţean, a declarat ca prioritate zero amenajarea grupurilor sanitare la toate şcolile). Pe de altă parte, educaţia este condiţionată şi de multe auxiliare (rost de bani pe unii!), meditaţii impuse (de unii profesori) etc. Cel mai grav – educaţia încă nu este corelată cu cerinţele pieţei muncii, aşa că încă avem foarte mulţi absolvenţi cu diplomă care nu ştiu să facă mai nimic. „Am doi copii; unul are 12 ani, iar altul şase ani. Primului îi dau bani la şcoală pentru diverse lucruri şi fiindcă vreau să fie pregătit pentru viaţă, investesc cam 900 lei pe lună în şedinţe de meditaţii; pentru al doilea mai dau vreo 250 lei la grădiniţă, deşi cică este gratuită, fiind de stat. Nu e uşor să ai copii şi să încerci să îi pregăteşti cum trebuie pentru viitor!”, ne-a declarat un părinte.
Constituţia
Şi în Parlament se discută despre familie, în condiţiile în care presiunile privind „liberalizarea” termenului sunt tot mai mari. Căsătoriile între persoane de acelaşi sex sunt ceva obişnuit (deşi nefiresc!) în alte ţări, acestor cupluri fiindu-le chiar permis să adopte copii. Iniţiativa cetăţenească de modificare a Constituţiei prin care familia este definită ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie a fost votată recent, fără emoţii, de Camera Deputaţilor. Printre parlamentarii care s-au abţinut s-a numărat şi piteşteanul Robert Turcescu, jurnalist. Iniţiativa cetăţenească urmează să fie trimisă Senatului pentru dezbatere şi vot. Revizuirea Constituţiei este definitivă după aprobarea prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire. Potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituţie urmează să aibă următoarea formă: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. În actuala formă, acesta prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”.
Claudiu DIŢA