Ce pățesc șoferii care nu respectă restricția de tonaj în Pitești.
În luna februarie 2024, polițiștii locali rutieri au efectuat acțiuni de prevenire și informare pentru conducătorii auto ce tranzitează municipiul Pitești în vederea respectării restricției de tonaj, cu precădere în zona lucrărilor de reconstrucție a podului de pe str. Depozitelor, ce traversează pârâul Bascov în zona Matrițe Dacia, soluție ce a fost avizată în urma expertizării tehnice a acestuia.
În data de 27.02.2024, în urma acțiunii desfășurate, au fost aplicate 11 (unsprezece) sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale prevăzute de H.G. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, referitoare la obligația conducătorului de autovehicul privind circulația numai pe sectoarele de drum pe care îi este permis accesul şi la respectarea normelor referitoare la masele totale maxime autorizate şi/sau la dimensiunile maxime admise de autoritatea competentă pentru autovehiculele conduse.
Recomandăm conducătorilor auto să respecte semnificația diferitelor tipuri de mijloace de semnale rutieră amplasate pe raza teritorial administrativă a municipiului Pitești, precum și semnalele, indicațiile și dispozițiile polițiștilor locali rutieri.