Poluarea aerului a fost redusă în timpul perioadelor de izolare adoptate pentru combaterea coronavirusului, turația motoarelor industriei fiind redusă peste tot în lume. Pe cerul albastru cât se poate de curat păsările au zburat pe toate meridianele lumii, bucurându-se de acest… avantaj al pandemiei. Cum a decurs viața înaripatelor în timpul crizei sanitare am aflat de la Adrian Mestecăneanu, muzeograf la Muzeul Județean și membru în Consiliul Director al Societății Ornitologice România.
Lumea înaripatelor
Adrian Mestecăneanu: „Sfârșitul lunii septembrie, începutul lui octombrie, este perioada în care multe păsări se află în migrație. Deja, ne-au părăsit mare parte dintre berze, egrete, ereți, viespari, prundărași, fluierari, turturele, cuci, pupeze, drepnele, sfrâncioci roșiatici, lăcari și silvii. Alte păsări, precum rândunicile, lăstunii, fâsele, codobaturile, pitulicile și cintezele sunt în toiul migrației, iar altele, ca multe rațe, gâște, lebede, șorecari, pescăruși, porumbei, scatii etc. vor porni, în curând, din nord, în călătoria către țările calde, unele dintre acestea rămânând la noi să-și petreacă iarna.
Pe lacurile de acumulare argeșene, afectate din ce în ce mai vizibil de colmatare, se văd încă de pe acum aglomerări de rațe mari, rațe cu cap castaniu, lebede de vară, lișițe și pescăruși râzători. Printre acestea apar, uneori, pelicani, lopătari, raţe roșii, fugaci, pescăruși negricioși și alte specii rare, care fac deliciul „birdwatcherilor” – al iubitorilor de păsări vii, care sunt fericiți să le privească prin binoclu, lunetă sau vizorul aparatului de fotografiat. Totul va culmina peste câteva luni, când cele șase lacuri de acumulare dintre Zigoneni și Golești, cuprinse în aria de protecție avifaunistică „Lacurile de acumulare de pe Argeș” vor ajunge să găzduiască în timpul iernii zeci de mii de exemplare. Să sperăm că vom avea ocazia, și în acest an, să ne bucurăm împreună, de pe malul lacului Pitești, de minunățiile lumii înaripatelor!”
Mai puțină poluare
Adrian Mestecăneanu: „Pandemia a redus turația motoarelor industriei peste tot în lume, aceasta însemnând mai puțină poluare, îndeosebi a aerului. Iar un aer mai curat, cu mai puține ploi acide, este bun pentru om, dar și pentru celelalte viețuitoare. De asemenea, transporturile de bunuri au scăzut ca intensitate, cu implicații asupra poluării aerului, solului și a apei. Nu în ultimul rând, s-a redus mobilitatea oamenilor, cu restrângerea traficului aerian, terestru și acvatic, rezultând mai puțină poluare și mai multă liniște pentru animale. Prin urmare, cu excepția unor cazuri izolate, relatate în presă, când, sub mantia stării de urgență, au fost tăiați ilegal arbori sau au fost aruncate gunoaie în natură, păsările și celelalte fiinţe au avut, în general, de câștigat de pe urma pandemiei. Mai degrabă, păsările au avut de suferit în aceste vremuri din cauza încălzirii globale, manifestată din plin şi în țara noastră, temperaturile ridicate şi seceta lipsindu-le de hrană și apă.
Este dificil de cuantificat în ce măsură pandemia de Covid-19 afectează viața păsărilor, deoarece sunt mulți factori, locali sau generali, care influențează dinamica, fenologia și biologia speciilor. Aceștia pot fi de natură meteorologică (temperatură, precipitații, presiune atmosferică), antropică (poluare, braconaj, despăduriri, asanări de zone umede etc.), ecologică (abundența prădătorilor, lipsa hranei, boli specifice ș.a.), iar , pentru rezultate concludente, studiile ar trebui să cuprindă o lungă perioadă de timp, să acopere o arie largă și să se focalizeze pe subiectul relației păsărilor cu omul prin prisma pandemiei, astfel încât să se elimine celelalte variabile.”
Un Comentariu
Anonim
vai, ce articol interesant ! am aflat ce pasari sunt la noi in lacurile de acumulare si, am aflat si cum ne numim , eu si sotul meu , care urmarim pasarile cu binoclul si cu aparatul de fotografiat ! multumim !