Ieri, la Casa Fotbalului, în sala „Nicolae Dobrin”, FRF a organizat tragerea la sorţi pentru stabilirea calendarului competiţional al ediţiei 2019-2020 din Liga 2.
Luni, 15 iulie, a fost ultima zi în care cluburile care au obţinut dreptul să participe în noua ediţie a campionatului Ligii 2, 2019/2020 puteau să depună cererea de înscriere în competiţie. Aceasta trebuia să fie însoţită de certificatul de îndeplinire a condiţiilor minime de participare, cât şi să depună în conturile precizate de serviciul financiar al FRF, cu titlul de garanţie financiară, suma de 50.000 lei.
Potivit Federaţiei Române de Fotbal, toate aceste demersuri au fost îndeplinite până la termenul limită de toate echipele care au obţinut dreptul să joace în noul sezon al Ligii 2. Astfel, componenţa Ligii 2, ediţia 2019-2020, este următoarea: Dunărea Călăraşi, Concordia Chiajna, FC Universitatea Cluj, FC Petrolul Ploieşti, Sportul Snagov, Fotbal Club Argeş, Luceafărul Oradea, Metaloglobus Bucureşti, CS Mioveni, ASU Politehnica Timişoara, Daco-Getica Bucureşti, Ripensia Timişoara, AFC UTA Arad, ASSCS Farul Constanţa, Pandurii Lignitul Târgu Jiu, SCM Gloria Buzău, Fotbal Club Rapid 1923, Turris-Oltul Turnu Măgurele, Clubul Sportiv Muncitoresc Reşiţa şi AFK Csikszereda Miercurea Ciuc.
Noul sezon începe pe 3 august
Noul sezon al Ligii 2 începe pe 3 august 2019 şi se încheie pe 30 mai 2020. Prima parte a sezonului, care are loc în acest an, 2019, se desfăşoară până pe 7 decembrie, atunci când are loc etapa a 21-a, adică a doua a returului. În acest interval sunt programate şi două etape intermediare, pe 16 octombrie (etapa 12) şi 13 noiembrie (etapa 17). Partea a doua a sezonului debutează pe 22 februarie 2020, cu etapa a 22-a, şi se încheie în jurul datei de 30 mai 2020, odată cu disputarea etapei a 38-a. În această perioadă sunt programate tot două intermediare, pe 8 aprilie (etapa 29) şi 13 mai (etapa 35).
ată calendarul campionatului Ligii 2, ediţia 2019-2020:
Prima etapă a turului
Etapa 1 – 03 august 2019
Rapid Bucureşti – SSC Farul Constanţa
Concordia Chiajna – Daco-Getica Bucureşti
Turris-Oltul Turnu Măgurele – Pandurii Târgu Jiu
ASU Politehnica Timişoara – CS Mioveni
CSM Reşiţa – Universitatea Cluj
Luceafărul Oradea – Sportul Snagov
FC Argeş – Ripensia Timişoara
SCM Gloria Buzău – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Metaloglobus Bucureşti – Petrolul Ploieşti
UTA Arad – Dunărea Călăraşi
Ce meci în prima etapă a Ligii a doua! Derbiul campioanelor în Trivale!
Advertisement
Advertisement