Trei luni. Atât a trecut de la alegerile parlamentare din 11 decembrie. De atunci am asistat la câteva evoluţii importante pe scena politică, dar şi în plan social. Menţionăm, printre altele, eliminarea a 102 taxe, creşterea salariului minim, bucuria funcţionarilor publici locali din Argeş care s-au ales cu creşteri salariale importante, dar şi protestele generate de Ordonanţa nr. 13 sau de legea graţierii (aflată în stadiu de proiect). În tot acest timp, de la parlamentarii argeşeni nu am auzit mare lucru, cu câteva excepţii…
La putere, dar tăcuţi
Prima excepţie se referă la senatorul Şerban Valeca, cel care a ajuns ministru al Cercetării şi Inovării, care a adus patru miniştri în Argeş şi a promovat o lege menită să ţină tinerii specialişti în ţară, măcar pentru un timp. De asemenea, Simona Bucura Oprescu s-a remarcat prin ascensiunea în funcţia de vicelider al Grupului PSD din Camera Deputaţilor şi printr-o serie de proiecte legate de administraţie. În rest, nou-sosiţii Cristina Stocheci (senator), Nicolae Georgescu şi Nicolae Velcea (deputaţi) au fost votanţi cuminţi şi fideli; Mircea Drăghici şi-a conservat funcţia de chestor al Camerei Deputaţilor, deputatul Cătălin Rădulescu epatează din nou cu declaraţii sforăitoare, senatorul Gheorghe Marin îşi savurează încă „transferul” de la Camera Deputaţilor, iar deputatul Radu Vasilică este la fel de discret ca şi în celelalte mandate. La putere este şi Andrei Gerea de la ALDE. Funcţia de chestor al Camerei îi mănâncă însă tot timpul.
Care opoziţie?
Cât despre opoziţie, aceasta nu prea există. Senatorul Ion Popa şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al PNL Argeş şi parcă l-a înghiţit pământul; colegul său de partid Dănuţ Bica a ajuns deputat, dar are de luptat cu grupările liberale care nu îl vor la cârma filialei argeşene a partidului; în fine, Ionuţ Moşteanu de la USR este parcă la fel de necunoscut cum era înainte de a fi ales deputat. Aşadar, slabă mişcare, cum ar spune unii din fotbal. Deşi terenul e mare şi ar presupune mult mai mult efort…
Claudiu DIŢA
Un Comentariu
Elena Delia Dumitrica
Astia din urma fac parte din asa-zisa categorie a ” importantilor anonimi”. Si sunt cam multi. Doar servietele de diplomati si cravatele ii deosebesc de „pleava”. Parol!