Aşa cum a anunţat subprefectul Emilian Dragnea, Ministerul Mediului a lansat în dezbatere publică proiectul privind declararea pădurii Trivale drept „arie protejată”. Încă din 1994, pădurea Trivale a fost declarată de Consiliul Judeţean „rezervaţie forestieră de interes local”. Suprafaţa propusă spre declarare ca arie naturală protejată de interes naţional este de 432 ha. Ca relief, ea acoperă colinele joase, cu altitudinea cuprinsă între 290 şi 430 metri. Conspectul floristic cuprinde 764 de taxoni, repartizaţi în 95 de familii, cu diferite regimuri de protecţie existând 21 de specii. Se înregistrează 12 specii de mamifere, 87 specii de păsări, două specii de reptile, 12 specii de amfibieni şi numeroase specii de nevertebrate. Deşi din anul 1994 pădurea Trivale beneficiază de un statut de protecţie pe plan local, prin obţinerea statutului de arie naturală protejată de interes naţional aceasta va beneficia de un regim legislativ superior de conservare.
În proiectul ministerului se arată că „în prezent, zona propusă ca arie naturală protejată de interes naţional se confruntă cu ameninţări la adresa biodiversităţii, respectiv cu tendinţa degradării ireversibile a capitalului natural, mai ales prin schimbarea destinaţiei terenurilor. Statutul de rezervaţie naturală contribuie atât la conservarea unor habitate şi specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic şi forestier, cât şi la menţinerea pronunţatului caracter peisagistic şi recreativ. Declararea pădurii Trivale ca arie naturală protejată de interes naţional îi va asigura regimul de conservare necesar menţinerii pe termen lung a habitatelor şi speciilor naturale din zonă şi va avea efecte pozitive prin menţinerea stării de sănătate a populaţiei oraşului Piteşti, oraş puternic industrializat”.
Claudiu DIŢA
Un Comentariu
Nicula S.
Ce pacat ca aria protejata este doar 432 de hectare pe cand padurea Trivale are 1800 hectare ce vor cadea prada rechinilor imobiliari. Daca se dorea intr-adevar sa se ocroteasca padurea Trivale se includea in zona protejata si suprafata aflata in proprietate privata.