După ce a făcut zeci de milioane de victime, virusul C a fost descoperit în 1989. La noi, chiturile pentru depistarea lui au fost puse la dispoziţia sistemului sanitar în 1992. Datorită înaltei lui variabilităţi, nu s-a putut prepara încă un vaccin anti-virus C.
Rezistenţa lui în mediul extern este deosebită. Deşi s-au raportat recent preparate/soluţii virulicide anti VHC, sterilizarea instrumentară sigură rămâne cea prin căldura uscată, la peste 70 grade C, pe timp de 30 de minute. Incidenţa actuală în populaţia lumii a infecţiei cu VHC se aproximează la cca 200 de milioane oameni.
În sistemul de sănătate de la noi nu există date oficiale cu privire la numărul persoanelor infectate cu VHC. Nu se fac eforturi sistematice de depistare şi nu a fost înfiinţat un registru naţional al hepatitei C. Se estimează totuşi un număr de cca 600.000 de români infectaţi, din care 80% cu hepatita C în fază cronică. Perioada medie de timp de la posibila infecţie cu VHC până la momentul diagnosticului hepatitei cronice este de 10,6 ani.
Transmiterea VHC se face prin sânge şi produse derivate din sânge şi organele infectate (transplantate). Căile actuale de transmitere, după introducerea acelor şi seringilor de unică folosinţă şi a sterilizării eficient practicate în unităţile medicale, sunt:
– utilizarea de droguri intravenos: după 5 ani de practică a obiceiului, 90% din dependenţi sunt infectaţi cu VHC;
– practica tatuajelor şi piercing-ului, o modă devastatoare la tinerii de azi;
– manichiura şi pedichiura efectuate „la domiciliul doamnelor care se respectă”;
– electrocoagularea sau scleroza varicelor;
– acupunctura;
– vagabondajul sexual;
– manevrele medicale cu risc: endoscopiile digestive, acolo unde numărul mare de procedee într-o zi depăşeşte capacitatea de sterilizare eficientă a instrumentarului.
După încercări terapeutice puţin sau moderat eficiente la vremea lor, şi în prezent, pentru pacienţii incluşi în programul respectând protocolul, de doi ani se practică în lume terapia „fără interferon”, cu inhibitori de proteaze, sigur eficace.
În 2016, la noi au fost incluşi în program cca 2000 de pacienţi în stadii avansate de fibroză (F3 şi F4) – ciroze constituite. Pacienţii tineri, activi, cu hepatite active cu VHC, dar cu fibroză F1 şi F2, nu au loc în programul susţinut de CNAS din motive financiare. Teri luni de terapie orală cu medicamente de ultimă generaţie costă, pentru un pacient, cca 40.000 euro, la noi, în timp ce în alte ţări europene şi în SUA costul unei terapii este sub 20.000 euro. Românii obişnuiţi (excluzând pe magistraţi şi parlamentari) s-au obişnuit, deşi au salarii şi pensii de subzistenţă, să plătească mai mult decât fraţii lor comunitari pentru benzină, alimente, gaze naturale şi electricitate.
Cu riscul de a fi taxată ca naivă, propunerea mea ar fi să se aloce prioritar şi consistent din fondurile bugetare pentru sănătatea celor ce duc greul acestei ţări sume consistente care să susţină programul de eradicare a infecţiei cu acest virus deosebit de periculos.
Dr. Tiberiu STĂNESCU
