Aş fi vrut să scriu azi despre ultima „ispravă” din sistemul nostru de învăţământ, aia cu secretizarea notelor la examenele naţionale. O ştiţi, nu? Din vara asta, elevii noştri care susţin evaluarea naţională şi bacalaureatul nu mai au nume şi prenume, ci au devenit nişte coduri unice. Iar notele şi mediile lor sunt afişate în dreptul acestor coduri. De ce? „Pentru a respecta prevederile europene în materie de protecţie a datelor personale” – sună clişeul oficialilor, alături de alte bla, bla-uri preluate din limbajul scorţos al UE. 

Despre asta aş fi vrut să scriu. Că, încet, încet, devenim nişte coduri unice, impersonale, indivizi „no name” care nu se mai pot compara unii cu alţii în ideea de concurenţă, de competiţie. Devenim grupuri de cifre, nivelaţi de tot felul de clişee, cum e şi ăsta, ipocrit, referitor la aşa-zisa „protecţie a datelor personale”. Această problemă mai era de rezolvat în învăţământ: „anonimizarea” rezultatelor la examene! Într-o ţară de anonimi…

Mă opresc, totuşi, aici. De ce? Fiindcă sunt chestiuni mult mai profunde care cred că trebuie analizate cu prioritate în sistemul nostru de educaţie. Hai să vedem, de pildă, dacă această evaluare naţională a fost chiar evaluare sau doar s-a bifat un astfel de examen din calendarul Şcolii. E clar, eu, profesor, sau eu, părinte, nu-l mai pot compara pe Ionescu cu Popescu; ei au devenit două coduri. Şi-atunci ce şi pe cine evaluez? Ce înseamnă 800 de medii de 10, în condiţiile în care subiectele au fost doar din primul semestru şi nu au avut cine ştie ce grad de dificultate? Ce acoperă 10-le ăsta? Ce înseamnă media 6 la română sau la matematică? Înseamnă nivelul elevului de la clasă sau e rezultatul faptului că el nu a făcut meditaţie? Or, în cazul ăsta nivelul lui Ionescu ar putea fi mult mai jos decât al lui Popescu… 

Deci, foloseşte la ceva această evaluare? Nu ştim. Sociologii ne-ar putea răspunde, dar numai dacă ar avea ce date să compare, la ce să se raporteze. O analiză serioasă, la obiect, trebuie să ţină cont de multe informaţii, de o întreagă problematică, de decalajul uriaş între zona rurală şi cea urbană – asta şi apropo de un alt clişeu favorit şi la fel de ipocrit al oficialilor, cel cu „egalitatea de şanse”… 

O astfel de misiune nu e deloc uşoară – ne spunea ieri sociologul Octavian Mihail Sachelarie, directorul Bibliotecii Judeţene. La fel de greu, dacă nu imposibil, este să pui la cale, în două luni, o strategie privind funcţionarea şcolii, la toamnă, în contextul pandemiei. Şi o logistică pe măsură. Fiindcă ideea aia cu „două zile la cursuri, două zile on-line” – zicea dl. Sachelarie – nu pare deloc… cu perspectivă educativă. Aşa cum fără perspectivă mi se pare şi evaluarea unor coduri unice…

Distribuie pe Facebook

Gabriel Lixandru

See Full Bio