CCR: Petrecerile zgomotoase se sancționează la fel, și la țară, și la oraș.
Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice prevede că este contravenție „organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbură liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban”.
Sintagma „în mediul urban” a fost stabilită ca fiind neconstituțională de către CCR:
„Ca urmare, Curtea a reținut că între locuitorii din mediul urban și aceia din mediul rural se creează o inegalitate sub aspectul garantării liniștii în spațiul de locuit, element component al dreptului la viață privată.
Tratamentul juridic diferit reglementat nu are la bază un criteriu obiectiv, de vreme ce rezultatul faptei ilicite – tulburarea liniștii – este același pentru toți locuitorii, indiferent că sunt în mediul rural sau urban”, se mai arată în comunicat.
Astfel, în termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a acestei decizii, amenzile vor putea fi aplicate în aceeași măsură pentru petrecerile private zgomotoase și în mediul urban, și în cel rural.
În prezent, amenda este cuprinsă între 3.000 și 6.000 lei sau prestarea a 100-150 de ore de activități în folosul comunității, pentru cei care țin petreceri zgomotoase în mediul urban.
Foto descriptiv