Astăzi, în jurul prânzului, o patrulă pedestră a Poliţiei Locale Piteşti a fost sesizată de câţiva trecători că un bărbat era căzut pe stradă.
Incidentul a avut loc în zona Parcului „Lumina” din cartierul Găvana şi, deplasându-se la faţa locului, agenţii au găsit un bărbat în vârstă de 67 de ani căruia i se făcuse rău şi era căzut în stare de inconştienţă între două autoturisme parcate. Ajutaţi de doi tineri, poliţiştii locali i-au acordat sexagenarului primul ajutor şi au sunat la 112. O ambulanţă a sosit în doar câteva minute şi l-a preluat pe pacient, care cel mai probabil suferise o criză cardiacă, după care l-a transportat la spital.
Este cel de al doilea caz din cursul acestei luni când poliţiştii locali au acordat primul ajutor unui piteştean leşinat pe stradă şi merită felicitaţi pentru promptitudinea cu care au acţionat în astfel de situaţii.
Un Comentariu
Vronski
Bravo lor! Vrem să știm cui îi cheamă, de ce țineți la secret numele lor? Nu e corect! Dacă nu le publicați numele, nu voi mai citi ziarul dvs pe care-l apreciam atât de mult.