Dr Viorel Pătraşcu
Într-o vreme când erau 8-10 candidaţi pentru un loc, am intrat la Medicină din prima încercare. N-am făcut nicio oră de meditaţie, singur mi-am conspectat şi am învăţat temeinic anatomia, fiziologia, fizica şi chimia.
Nici nu trecuse o lună de studenţie când le-am scris părinţilor că disecţia pe cadavre umane câteva ore zilnic este un cumplit şoc, la cantină nu mă pot atinge de niciun fel de carne şi nu-i exclus să renunţ la a continua facultatea pentru care mă pregătisem în ultimii doi ani de liceu.
S-au scurs de atunci câteva decenii, am trecut prin mari clinici universitare, prin policlinici sau dispensare rurale, am văzut toată gama patologiei umane, drame, muribunzi, morţi şi însănătoşiri miraculoase.
Sigur că nu mă mai impresionează ca la începutul carierei, însă nu sunt nepăsător la suferinţele altora. Dar sunt complet imun la molipsitoarea nebunie a îmbogăţirii cu orice preţ care bântuie astăzi în România. Cu ani în urmă, bunicul din partea mamei ne spunea adeseori: „Tată, ştiţi ce este patima averii? Păcate amărâte!”
* M-a căutat la cabinet un român plecat de peste 20 de ani la muncă în străinătate. Pe telefonul mobil mi-a arătat fotografia unei bunici în vârstă de 85 de ani care trăieşte într-un sat din Argeş. O imagine cumplită chiar pentru un medic: nasul complet distrus de un cancer invaziv care nu te omoară, ci doar te mutilează. Bătrâna nu-l mai are de ani de zile şi, ca să nu-şi sperie familia sau vecinii, peste gaura aia hidoasă îşi pune o bandă de leucoplast.
* Întinzându-mi un buletin de analiză a sângelui, un bărbat de aproximativ 35 de ani mi-a spus că va achita costul consultaţiei. N-am apucat nici să-l trec în registru, nici să-l consult. Când a auzit că are un sifilis intens pozitiv şi că trebuie să se interneze, mi-a smuls analiza de pe birou, a deschis uşa şi dus a fost. Nu înainte de a-mi spune: „Nu merg la niciun spital, pentru că eu am şi SIDA”.
* Este o femeie simplă de la ţară, are 94 de ani şi nu suferă de Alzheimer. Mi-a zis că are ceva „la partea de jos” şi a venit crezând că îi voi da tratament pe nedezbrăcate. Când am refuzat-o, a început să se închine şi i-au dat lacrimile: „Mamă, nu se poate aşa ceva la vârsta mea!” Până la urmă, neavând încotro, s-a putut. O eczemă cumplită îi apăruse de luni de zile în jurul vaginului. S-a vindecat în 10 zile.
