Refuzul Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF) de a aproba oferta publică de preluare obligatorie a pachetului de acţiuni de la Electroargeş SA, depusă de Investments Constantin SRL, va fi analizat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Nemulţumiţi de motivarea de către ASF a respectivei decizii de respingere, Constantin Ştefan, Investments Constantin SRL, Benjamins United SRL şi Electroargeş SA au formulat o plângere penală, în care, printre alţii, îl acuză pe Ciprian Copariu (fost şef al Direcţiei Monitorizare până la finalul anului trecut, când a demisionat din ASF) şi pe mai mulţi funcţionari ai Autorităţii – ce urmează a fi identificaţi în cursul cercetării penale – de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
Funcţionarii Autorităţii sunt acuzaţi că au contribuit la emiterea Deciziei 1329/12.11.2020 de către ASF prin care a fost respinsă aprobarea documentaţiei OPPO Electroargeş SA, cu o motivare de ordin formal, deşi în prealabil au solicitat numeroase modificări/completări ale documentaţiei şi au cerut inclusiv dovada existenţei 100% a disponibilităţilor băneşti aferente întregii proceduri de preluare, obligaţie ce nu se regăseşte în prevederile legale.
Autorii plângerii penale arată că, în anul 2020, la emiterea deciziei de respingere au ţinut cont de motivele invocate de Ala Procopenco şi reprezentanţii săi, printre care se numără şi avocatul Daniel Stoicescu, cel care, între timp, ar fi devenit acţionar al companiei respective, cu aproximativ 2.000 de acţiuni. În plângerea penală se mai arată că acţiunile din 2015 ale Electroargeş au fost vândute către firmele controlate de Constantin Ştefan (Investments Constantin SRL şi Benjamins United), drept care ASF constata la vremea respectivă că acesta acţiona concertat la firma argeşeană cu companiile deţinute de Ala Procopenco.