Pasajul subteran „Magnolia” din Piteşti e închis – zice-se – până la sfârşitul lunii pentru lucrări la cupolă. N-avem ce face, iar suntem puşi în faţa unui fapt împlinit: traversăm bulevardul pe… deasupra, o sută de metri mai la vale, cine se duce până acolo, ori mai sus, prin pasajul de la „Proiectări”. Totuşi, cele trei săptămâni rezervate acestei lucrări seamănă – la o scară mai mică, fireşte – cu termenul de doi ani din scandalosul contract de reamenajare a piaţetei din faţa Primăriei Piteşti. Sau cel puţin asta am constatat noi în primele zile ale noului şantier, pe care, de acum înainte, îl vom monitoriza zilnic.
Ca şi la Primărie – unde locul îngrădit era mai mereu pustiu, fiindcă muncitorii aveau de lucru şi prin alte părţi! – şi la pasaj timpul destinat muncii propriu-zise nu are cine ştie ce preţ. În primele dimineţi de şantier nu s-a auzit niciun zgomot, nu s-a simţit nicio mişcare dindărătul „camuflajelor”, iar după-amiezele acolo nu se lucrează, că, asta e, de ce să se lucreze, nu?! Termenul de finalizare e generos, e timp destul şi pentru odihnă, vara se anunţă a fi lungă, deci n-are rost să ne complicăm. Ştie el Dorel ce face… Trebuie doar să se pună de acord cu primarul, care mai mult ca sigur încă n-a aflat ce „încărcare” e pe şantier.
Dacă ar fi numai asta, treacă meargă. În periplul nostru prin oraş găsim însă şi alte lucruri deranjante. La kilometrul „zero”, în centru, Hotelul „Muntenia” este o ruină. Construcţia, altădată o emblemă a municipiului, e năpădită de buruieni, de gunoaie, are zidurile jupuite, iar intrările sunt numai cioburi. Cum e posibil să avem o asemenea ruşine în buricul târgului?! Nu noi trebuie să dăm socoteală.
Vizavi, în Grădina Publică, măreţul Ion C. Brătianu pare a ne spune de pe soclul său împrumutat de la ţăranii cu răscoala că sunt destule de făcut prin jur. Băncuţele cenuşii, de pe vremea… fanarioţilor, ar putea fi înlocuite, dacă nu costă prea mult, cu altele mai frumoase, în genul celor aduse pe Strada Mare. Iar toaleta publică, da, aia cu un leu intrarea – nu „ozeneul” de la Primărie – ar merita măcar dată cu var, zău aşa…
Un pic mai încolo, pe strada Armand Călinescu, ne sperie altă fantomă. Casa în care s-a născut pictorul Rudolf Schweitzer-Cumpăna, artist şcolit la Academiile de arte frumoase de la Berlin şi Paris, agonizează! Pică în drum! Muzeul din apropiere, care îi poartă numele, îi va supravieţui probabil, deşi cei care trebuiau să-l repare numai de asta nu se ocupau.
Vom scrie, cu altă ocazie, despre multe alte case-monument ale Piteştiului lăsate în paragină. Şi despre obiective începute şi neterminate. Vom vorbi – de ce nu? – şi despre spaţiile verzi neîngrijite din oraş, cum ar fi cel de la Universitate – fostul Centru de Calcul, intrarea din lateral – unde buruienile au acoperit băncuţele.
În definitiv, e primăvară şi toate ar trebui primenite într-un oraş cu pretenţii „smart”.
