Dreptul la educație este constituțional. Și legea fundamentală a țării specifică gratuitatea școlii pentru ca accesul să fie facil oricui. Teoria e frumoasă. Dar în realitate părinții plătesc sume considerabile pentru a-și trimite copilul la școală.
Ce este a mai fost
O vorbă din bătrâni spune că școala nu e pentru oricine. Și cugetarea anonimă nu se referă doar la capacitatea unui copil de a acumula cunoștințe și de a face față cerințelor din punct de vedere strict intelectual, ci și la posibilitățile financiare ale familiei din care provine elevul. În vechime doar familiile de boieri își puteau trimite copiii la școli. În perioada interbelică, aflăm din cărțile de istorie că nu oricine ajungea să învețe carte, de aici rezultând și numărul mare de români care de-abia reușeau să-și scrie numele și să se iscălească. Au venit comuniștii cu sistemul lor egalitarist și în privința învățământului, au dispărut și iată-ne de peste 30 de ani în plin capitalism. În ceea ce privește școala, ne asigură Constituția de drepturile pe care le are fiecare copil. Acces liber, neîngrădit și…gratuit. Dacă în teorie orice copil se poate duce la școală, în practică însă, pentru a spune lucrurilor pe nume, costă. Și nu puțin! Cu alte cuvinte, ne întoarcem de unde am plecat, la vremea în care nu oricine își permite să își ducă odrasla la școală.
Lista de milioane
Iată un exemplu concret. Nici nu a sunat clopoțelul și pe rețelele de socializare, circulă între părinți liste cu cele de trebuință unui prichindel de clasa I. Iată câteva dintre obiecte: caiet foaie velină, 2 caiete dictando, 2 caiete matematică, penar, bețișoare, 2 creioane, riglă, pix cu gel Pilot albastru, creioane colorate, carioca, acuarele mici și planșetă, 3 pensule de diferite mărimi, pahar de plastic, șervețele umede, 2 dosare de plastic, ascuțitoare cu container, gumă, marker tablă, foarfece, numărătoare, lipici solid, șorț de protecție, plastilină și planșetă, hârtie glasată, hârtie autocolantă, hârtie creponată, o carte de colorat, o carte de citit cu litere mari, echipament pentru educație fizică: trening, pantofi sport pentru sală, coli pentru xerox, coli colorate, 10 cartoane A4 diferite culori, vocabular, biblioraft cu folii protectoare, fiecare carte și caiet să fie cu copertă și etichetă. Se specifică și faptul că manualele auxiliare vor fi comandate la școală. Desigur, în lista pe care au întocmit-o învățătoarele, nu este specificat ghiozdanul care nu are nici el un preț de neglijat. Unul încăpător și rezistent, ținând cont de numărul mare de cărți, caiete și rechizite, costă în jur de 200 de lei, pentru a nu mai aminti de cele „de fițe” care sunt mult mai scumpe.
„Prețul„ ședinței cu părinții
Concret, după ce părintele face aceste achiziții și își pregătește copilul pentru clasa I, după emoțiile inevitabile ale festivității de început de an școlar, urmează, fie în prima zi de școală, fie în următoarele, întâlnirile dintre învățători și părinți. Care au și ele un preț. Nu costă nimic ședința, ci ceea ce se hotărăște acolo. Există o practică generală și sunt rare cazurile când nu se întâmplă așa. Părinții sunt interesați de felul în care este dotată clasa iar de această slăbiciune profită, indirect spus, chiar școala. În cadrul discuțiilor dintre învățători și părinți ies la iveală necesități la care nici nu s-ar fi așteptat. Dacă elevii nu au unde să își țină auxiliarele sau materialele didactice pentru desen spre exemplu, se face îndată auzită ideea unui dulap mare, compartimentat în care să își lase fiecare copil lucrurile. E îndeajuns ca soarele să bată mai puternic spre băncile de la ferastră, că apare nevoia achiziționării unor draperii. Iar pe jos, dacă parchetul „ține rece”, se decide cumpărarea unei mochete. Ba mai mult, dacă băncile sunt vechi, ori scaunele zgâriate, purtând patina timpului, e foarte probabil să fie necesară înlocuirea lor cu altele. Asta pe lângă lucruri mai minore, planșe mari cu diverse desene care să îmbrace zidurile ori ghivece cu flori pentru a împrospăta aerul. Sunt și cazuri în care se hotărăște cumpărarea unor ventilatoare sau a unui videoproiector, ba chiar și a unei table noi, dacă este prea uzată cea existentă. Așadar, prima ședință cu părinții, este al naibii de costisitoare, în funcție de „nevoile clasei”. Altminteri, toate astea-s bune și frumoase, dar se face exces de zel pe buzunarul părinților!
Modernizare pe banii părinților
A nu se înțelege că acuzăm cadrele didactice. Nu afirmăm că toate cele enumerate mai sus, desprinse din întâmplări reale, sunt cerute la modul imperativ de învățători sau profesori. Uneori chiar mamele mai grijulii vor să fie condiții cât mai bune pentru copii lor. Dar chiar și așa, se încurajează dotarea și modernizarea sălilor de clasă pe banii părinților. De o tablă nouă, bănci noi, dulăpioare ori un videoproiector, beneficiază copiii pe parcursul anilor petrecuți în clasa respectivă, apoi obiectele rămân școlii. Acest fenomen se întâmplă mai ales la începutul ciclului primar, apoi a celui gimnazial, când elevii ajung în altă sală care la rândul ei trebuie dotată corespunzător. Există și situații fericite în care, la prima ședință cu părinții, atunci când se pune problema modernizării clasei, un părinte cu o situație materială mai bună, de regulă vreun patron prosper, ia asupra lui toată cheltuiala și dotează clasa cu bănci, videoproiector ori chiar cu o tablă de scris „inteligentă” de ultimă generație. Dar aceste cazuri sunt rare. Și, altminteri, binevenite, și salutate cu toată sitma!
Acestea fiind spuse, se pune întrebarea: în România educată, sintagmă promovată de șeful statului, este școala gratuită? Părinții care-și vor duce luni copiii la școală, dacă nu știu răspunsul încă, îl vor afla curând. Astăzi în România școala gratuită arde la buzunare.
