Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, azi-dimineaţă, că a fost finalizată ancheta privind masacrul de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din judeţul Buzău şi a anunţat că vor fi demarate controale în toate spitalele de psihiatrie din ţară.
Fiind mai iute de… picior, am ajuns înaintea inspectorilor ministeriali la Spitalul de Psihiatrie „Sf. Maria” Vedea pentru a afla dacă oamenii de aici sunt în siguranţă – ne referim şi la pacienţi, şi la personalul sanitar sau auxiliar.
Cum sunt gestionate situaţiile de criză la unitatea spitalicească din Argeş am aflat de la managerul Georgeta Marinescu
Tragedia de la Buzău, care a oripilat România, a tras un semnal de alarmă la nivel naţional – sperăm, şi în Argeş! Spitalele de psihiatrie, care necesită mult mai multă atenţie şi siguranţă decât o unitate medicală de altă specialitate, se confruntă cu o acută criză de personal, sarea pe rana sistemului fiind subfinanţarea unităţilor de profil. Iar astfel de probleme „încătuşează” şi Spitalul de Psihiatrie „Sf. Maria” Vedea.
Pe de o parte, spitalul din Vedea are deficit de medici, asistenţi medicali, infirmiere, îngrijitoare, muncitori de supraveghere a bolnavilor psihici periculoşi etc., iar de cealaltă parte cheltuieşte pe salarii aproape toate veniturile provenite din sumele încasate pe serviciile medicale prestate în baza contractelor încheiate cu Casa Judeţeană de Sănătate Argeş (95%!).
Georgeta Marinescu: „Dacă nu am avea sprijinul celor de la Consiliul Judeţean, astfel încât să ne plătim facturile şi utilităţile, nu am putea funcţiona, fiindcă doar 5% din venituri ne rămân pentru hrană şi medicamente, grosul fiind direcţionat către salarii.”
Unitatea medicală nu duce lipsă de pacienţi şi dispune, la ora actuală, în ambele pavilioane, de numai şapte medici şi doi rezidenţi, în condiţiile în care ar avea nevoie de 13 doctori! Ce-i drept, două posturi au fost scoase la concurs (un medic specialist şi un medic primar), dar acestea nu au fost, până acum, ocupate. Una dintre explicaţii – „este un domeniu deficitar” – nu vindecă buba din sistem.
Monitorizare video întărită
Întâmplător sau nu, noul manager al spitalului din Vedea, Georgeta Marinescu, are în plan ca, până cel târziu în luna septembrie, să dubleze sistemele de supraveghere video ale pacienţilor, în sensul că urmează să fie montate şi în cabinele paznicilor astfel de monitoare, care sunt deja funcţionale în sălile de tratamente ale celor două pavilioane. Iar până în toamnă, această reţea de monitorizare va fi completată cu sisteme de avertizare, care trimit mesaje de alarmă pe e-mail sau pe telefon atunci când aparatura sesizează o schimbare în decor.
Actualmente, aceste monitoare video montate în ambele pavilioane supraveghează holurile şi curtea exterioară. Cum pacienţii cu probleme psihice pot avea reacţii de agresiune şi violenţă neaşteptate – vezi crimele în serie de la Săpoca – este nevoie ca sistemele de supraveghere să fie montate şi în saloane, însă acest lucru (logic) nu este legal. Poate atacul sângeros care ne-a îngrozit pe toţi îi va împinge de la spate pe cei îndrituiţi să facă măcar această corectură în actuala lege a sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice.
Alte măsuri de securitate
Georgeta Marinescu a adăugat că, atunci când se impune (pacienţii reprezintă un pericol pentru ei sau pentru persoanele din jur), este suplimentat tratamentul ori sunt aplicate măsuri de contenţie. Spitalul a fost dotat, anul trecut, cu aparate de contenţie omologate, care au fost folosite ori de câte ori a fost nevoie. Aceste dispozitive de liniştire a bolnavilor cu afecţiuni psihice sunt de fapt nişte curele late din piele prevăzute cu sistem de prindere pentru pat şi cu manşete pentru articulaţii, torace şi genunchi. Curelele şi manşetele sunt ajustabile, cu căptuşeală dublată de un material moale tocmai pentru a nu-i răni şi a nu-i umili pe pacienţi. Managerul spitalului a ţinut să precizeze şi faptul că locul stativului de perfuzie, care a devenit o armă a crimei în cazul de la Săpoca, este în sala de tratament; când în mod excepţional perfuzia este administrată în salonul bonavului, procedura este supravegheată de personal. Pentru a preîntâmpina incidente nedorite, pacienţii nu au voie să deţină cuţite, furculiţe, lame şi alte obiecte cu care s-ar putea răni sau ar putea ataca, iar saloanele bolnavilor sunt dotate doar cu paturi şi noptiere.
Spital nou
Am mai aflat că sunt reale şanse ca, în patru-cinci ani, să fie unite cele două pavilioane ale spitalului Vedea – aflate acum la o distanţă apreciabilă unul de celălalt. Dacă proiectul va fi concretizat, una dintre clădirile deja existente va fi extinsă, iar spaţiile nou-create vor oferi confort sporit şi siguranţă maximă nu numai pacienţilor, ci şi oamenilor care lucrează în acest spital.
Un Comentariu
Anonim
Păi e de bine dacă e sigur. Am văzut unele recomandări chiar pe aici.