După ce a văzut un şarpe de casă tolănit pe prispă, o bunică din Piteşti ezită să-şi mai ducă nepoţelul în vacanţă la ţară, întâlnirea cu reptila având loc, zilele trecute, într-o comună din sudul judeţului. Cât de periculoşi sunt şerpii din gospodărie – ne lămureşte Nicolae Lotrean, specialist al Muzeului Judeţean.
Nu este veninos
Din capul locului, dl. Lotrean ne spune că şarpele de casă, denumit ştiinţific Natrix natrix, nu este veninos şi nici periculos pentru oameni. În cazuri excepţionale, muşcă, iar rana produsă se poate infecta din cauza bacteriilor din gura reptilei (se hrăneşte cu şoareci!) şi de aceea este bine ca îngrijirile să fie acordate de un medic.
„Când vezi un şarpe de casă, nu-l întărâta şi nu-l deranja, fiindcă este o specie folositoare! El nu este agresiv faţă de om. Ca orice animal sălbatic, ripostează doar dacă e ameninţat! Dacă viaţa îi este pusă în pericol, reptila simulează un atac rapid, dar cu gura închisă; se umflă şi sâsâie, asemenea şerpilor veninoşi. Dar, în general, exemplarele acestei specii sunt foarte docile”, ne-a liniştit muzeograful.
Confundat cu vipera
Şarpele de casă şi-a câştigat numele datorită prezenţei lui în apropierea caselor ţărăneşti, a căror fundaţie era construită din piatră, găsindu-şi aici refugiu şi hrană. Prinsă în mână, reptila nu muşcă, deşi încearcă să intimideze prin pufăituri, însă elimină o substanţă urât mirositoare dintr-o glandă aflată la baza cozii.
Muzeograful a explicat că şarpele de casă cade de multe ori victimă omului, deoarece este confundat cu vipera comună. „La prima vedere, cei doi şerpi pot părea asemănători, însă diferenţele dintre ei sunt semnificative. Natrix natrix are pupile rotunde, iar pe gât prezintă acel inel gălbui, care la viperă lipseşte. În schimb, vipera are pupilele cu aspect de fantă, iar spatele este străbătut de un desen în zigzag, bine conturat. Acum un an şi ceva, o colegă a fotografiat o viperă într-o grădină de la Ştefăneşti. Vipera este veninoasă, deci trebuie evitată; eu am scăpat prin urechile acului de muşcătura sa când, într-o drumeţie prin Munţii Căliman, am scotocit sub un buştean. Am avut noroc că era foarte de dimineaţă şi că mi-am retras la timp mâinile… În schimb, şarpele de casă nu este nici constrictor şi nici veninos. Este un şarpe paşnic faţă de oameni”, a spus Nicolae.
Semn rău
Natrix natrix se hrăneşte cu broaşte, tritoni, şopârle mici, rozătoare, peşti, uneori chiar cu păsări, cu puii sau ouăle acestora. Prada este înghiţită de vie. La maturitate, dimensiunea medie măsoară circa 150 cm. Şarpele de casă are următoarele caracteristii: corpul verde-închis sau verde-oliv este brăzdat pe flancuri de marcaje negre; pe gât prezintă două pete semilunare, care alcătuiesc un inel de culoare gălbuie. Abdomenul este în tablă de şah, alb cu negru, la unele exemplare poate fi chiar negru complet. Prădătorii săi naturali sunt vulpile, aricii, pisicile sălbatice sau păsările de pradă. Speranţa de viaţă este de până la 25 de ani.
Toamna (septembrie – octombrie), când temperaturile scad, şarpele de casă intră în hibernare. Se adăposteşte în scorburi, vizuine abandonate, crăpături ale solului, în rădăcinile copacilor şi, uneori, sub dependinţele gospodăriilor. În martie, când se încălzeşte, şerpii ies din ascunzători.
Prin iunie-iulie, femela depune până la 50 de ouă în locuri călduroase: grămezi de fân, de frunze, de bălegar, scorburi ale copacilor, sol afânat etc.
În tradiţia populară se spune că fiecare casă îşi are dedesubt şarpele propriu. Când reptila părăseşte clădirea, ia cu ea şi norocul gospodăriei, iar bătrânii satului considerau asta un semn rău. Legenda mai spune că dacă lipeşti urechea de zidurile locuinţei, noaptea vei auzi un fel de ticăit – este şarpele casei care loveşte cu coada pereţii. Este foarte posibil ca denumirea comună (şarpele de casă) să fie strâns legată de această legendă populară.
