O piteşteancă a obţinut o victorie importantă în instanţă împotriva Casei de Asigurări de Sănătate Argeş. Astfel, după o luptă de trei ani şi două luni în justiţie, femeia a reuşit să obţină anularea deciziilor de impunere emise de CAS Argeş şi în baza cărora a fost executată silit în mod abuziv. „Voi continua demersurile şi voi intenta acum un nou proces prin care voi solicita ca instituţia CAS Argeş să îmi plătească şi dobânda legală de la data la care m-au executat silit şi până la data la care îmi vor restitui sau compensa banii. Aştept acum să văd şi soluţia organelor penale: am formulat plângere penală împotriva directoarei de atunci, doctoriţa Cristina Stocheci, pentru săvârşirea infracţiunii de fals şi uz de fals (fapt confirmat şi de expertizele pe care le-am administrat în cadrul contestaţiei)”, ne-a declarat piteşteanca.
Claudiu DIŢA