Soarele e încă în putere, dar unii piteşteni îşi fac deja griji pentru iarna care va urma. Astfel, un cetăţean care locuieşte într-o casă bătrânească, situată în apropiere de Bazarul „Gh. Lazăr”, ne-a mărturisit zilele trecute că e neliniştit în legătură cu ce se va întâmpla cu gospodăria sa când va veni vremea rea. Spune că puterile l-au cam părăsit şi nu mai poate înlătura zăpada, că acoperişul e cam părăginit, iar copiii sunt plecaţi şi nu are cine să îl ajute în caz că se întâmplă ceva.
În luna lui Gustar, cu gândul la… Gerar
Ne-a întrebat dacă primăria nu oferă cumva un serviciu de deszăpezire şi întreţinere a acoperişurilor… Evident, administraţia locală se ocupă de domeniul public, iar celor interesaţi să iasă la suprafaţă din nămeţi, din propria locuinţă, le recomandăm să contacteze firme private care se ocupă cu aşa ceva.
Dincolo de zăpada care va fi sau nu, problema în esenţă este lipsa banilor pentru întreţinerea imobilelor vechi din Piteşti, multe dintre ele fiind clădiri istorice. Am scris în repetate rânduri, aceste case-monument s-au degradat până la stadiul în care au ajuns să pună în pericol siguranţa cetăţenilor.
Casele bătrâneşti, cu sau fără emblemă, îi îngrijorează chiar şi pe proprietari. Nu puţini sunt aceia care le-au scos la vânzare, însă preţurile prohibitive gonesc potenţialii cumpărători. Spre exemplu, pe strada Mihail Kogălniceanu, o astfel de locuinţă, cu un teren de 250 mp, se vinde cu 145.000 euro. E o sumă care îţi permite să-ţi construieşti o vilă nou-nouţă, pe un teren de patru ori mai mare (ce-i drept, nu într-o zonă semicentrală, ci undeva mai la periferie).
Şi tot pe Kogălniceanu am „admirat” o clădire impresionantă, parte a fostului ansamblu „Casa Balotă” (monument istoric din sec. XVII – XIX). Câteva ferestre din lemn au fost înlocuite cu termopane, dar de pe faţadă se desprind în continuare bucăţi de tencuială şi cărămizi, perimetrul nefiind semnalat corespunzător.
Este oare normal să lăsăm aceste clădiri să dispară pe cale „naturală”?