O ştire de săptămâna trecută apărută în presă m-a întors pe dos. Cum probabil l-o fi întors în mormânt pe venerabilul Ion C. Brătianu. Nu-mi vine să cred, dar aşa stau lucrurile. Este vorba despre Vila „Florica” din Ştefăneşti pe care actualii proprietari au scos-o la vânzare. Au scos-o probabil fiindcă n-au bani, fiindcă n-au citit poezia lui Grigore Vieru „Casa părintească nu se vinde”, fiindcă…
Povestea asta cu vânzarea o ştiam mai demult. Ce m-a surprins este următorul fapt cu totul şi cu totul insolit. Cine credeţi că au iniţiat un proiect de lege menit să salveze Vila „Florica”? Liberalii? Nu, parlamentarii social-democraţi! Ei, „roşii”, ei, descendenţii comuniştilor – care comunişti chiar şi-au bătut joc de casa şi de biblioteca Brătienilor; cărţile le-au aruncat în râu ori le-au dat foc – s-au gândit totuşi să „roage” statul să cumpere el casa care dă identitate nu doar Argeşului, ci şi ţării întregi. Cine credeţi că s-a opus acestui proiect? N-am să vă spun, lăsându-vă să intuiţi (vom publica totuşi lista). Am să vă spun, în schimb, că a fost conceput şi un memorandum pentru susţinerea iniţiativei de către numeroşi oameni de cultură, iar dintre consilierii liberali singurul care şi-a pus semnătura pe acest document este Marius Postelnicescu, fiu de învăţător. În schimb, majoritatea a două dintre cele patru comisii parlamentare menite să avizeze favorabil, ca să fie păstrat Centrul Cultural „Brătianu” în proprietatea statului, a spus cu nonşalanţă „pas”. Adică nu-i treaba lor, a aleşilor noştri, că încă o casă memorială, ba mai mult decât atât, un centru de cultură, riscă să ajungă probabil o cârciumă. N-are statul bani pentru aşa ceva, oricât ne-ar fi nouă dragă cultura ori familia care şi-a pus semnătura pe actul de Independenţă a României de la 1877, pe cel al făuririi Marii Unirii de la 1 Decembrie 1918.
Păi, să nu-ţi vină să-i iei de guler pe toţi ăştia de la putere şi să dai cu ei de pământ? Să te întrebi, domnule, în ce lume trăim? O lună întreagă, în campania electorală, n-am auzit altceva decât ce dragă le este tuturor cultura, educaţia sau sănătatea, iar când vine vorba să şi dovedească asta, ei spun „pas” şi basta. Şi cui spun ei „pas”? Memoriei Brătienilor, familie care chiar s-a jertfit pentru ca-n ţara asta să fie mai bine. Şi ca să înţeleagă şi ipochimenii ăştia din comisii şi din comitete cu ce se mânca patriotismul pentru familia de a cărei casă acum puţin le pasă, am să reproduc un scurt citat din memoriile Sabinei Brătianu („Din viaţa familiei Ion C. Brătianu”, Ed. Humanitas, Buc. 2013). Scrie Sabina, cu înţelegere pentru tatăl său care, la Paris, se îndrăgostise de franţuzoiaca Mathilde Kestner, dar cu care a rupt logodna fiindcă nu-şi permitea o nevastă străină puţin pregătită să facă „sacrificiile ce i se cer”.
Scrie şi subliniază afectiv răspunsul hotărât al Piei la „condiţiunile ce i-a pus tata de a duce o viaţă de jertfă când interesele ţării o vor cere, de a trăi la ţară, de a renunţa la lume, de a se aştepta să-şi vadă bărbatul în închisoare, în exil, de a-şi sacrifica la nevoie starea, în fine, de a deveni soţia unui om a cărui viaţă era ţara”.
Aşadar, şi-a căutat o româncă neaoşă de-a lui, o olteancă menită să-i înţeleagă „condiţiunile” cărora trebuie să se supună bărbaţii români aici, la Porţile Orientului, jertfindu-şi dragostea pe altarul ţării, iar nemernicii ăştia îşi bat joc acum de casa sa şi de memoria sa, lăsându-le pradă lăcomiei imobiliare, nepăsării parlamentare şi guvernamentale. Ca să nu spun şi judeţene, fiindcă, într-adevăr, Consiliul Judeţean Argeş n-are în bugetul său circa trei milioane de euro cât se spune că pretind cei care au drept de proprietate asupra casei. Care proprietate, vedeţi, ar trebui să fie din nou sfântă. Dar nu este decât când e vorba să fie răscumpărată în bani. De băieţi deştepţi, nu?! Când vine vorba de sentimente, de valori patrimoniale inestimabile, atunci mult mai pe inima noastră de argeşeni, de români grăieşte poetul Grigore Vieru: „Casa părintească nu se vinde,/ Nu se vinde pragul părintesc/ Dintre-atâtea locuri dragi şi sfinte/ Ochii mamei încă ne privesc”.
Şi totuşi, în viaţa asta a noastră de azi, modernă şi coruptă, totul este de vânzare. Şi casa, şi votul, şi sufletul.
Scriu aceste rânduri duminică, înainte de a merge la vot. Scriu şi am de gând să votez cu acea majoritate parlamentară, dacă o intuiesc eu bine, care va vota proiectul de lege menit să salveze Vila „Florica”. Dar nu doar atât, ci pe acei parlamentari ai Argeşului cărora le este aproape de inimă şi proiectul „Moliviş”, şi autostrada, şi ideea susţinerii Piteştiului capitală de regiune, şi mobilizarea energiilor locale capabile să valorifice la maximum potenţialul economic, identitar şi spiritual al meleagurilor pe care s-au născut Brătienii. Altminteri, m-am săturat de coregrafii politice – mă întreb de ce pesediştii n-au reuşit să treacă proiectul în comisii, că deţineau majoritatea? – m-am săturat de contabilizarea aberaţiilor din campania electorală, de exploatarea la maximum a catastrofei pe care o invocă toţi cei care vor puterea! Drept care, mai abitir ca oricând până acum, vom urmări, ca ziar, în ce măsură sunt lucrativi pentru judeţul nostru parlamentarii cărora le-am dat votul. Parlamentari pe care-i vrem cu toţii mai întâi ai Argeşului şi apoi ai fiecărui partid în parte. Căci altminteri, am mai spus, citând un personaj al lui Caragiale: „Se duce dracului giudeţul!”.
P.S. Poate că guvernanţii noştri de azi, dacă nu cei de mâine vor găsi soluţia şi formula legală să apeleze, până una-alta, la puşculiţa „Cuminţeniei pământului” pentru a nu ajunge şi casa Brătienilor de izbelişte. Dacă au minte şi, desigur, inimă de argeşeni. Că, vorba poetului basarabean, casa părintească nu se vinde: „Bani ne-ar trebui la fiecare/ Toţi avem copii şi vremea-i grea/ Însă cum să vinzi fereastra oare,/ Cea la care mama ne-aştepta./ O vom da şi vom schimba lacăte/ Şi vor pune şi ferestre noi/ Şi trecând pe lângă ea vreodată/ Va privi ca la străini la noi”.
Mihai GOLESCU
