O casă aparţinând unei familii de rudari din Cetăţeni, construită ilegal pe unul dintre cele mai importante situri arheologice din ţară, fortificaţia de la Cetăţeni, teren aflat în proprietatea Mânăstirii Negru Vodă Cetăţuia a fost făcută una cu pământul cu ajutorul unui buldoexcavator.
În fapt, executorul judecătoresc a pus în practică o decizie a instanţei emisă încă din septembrie 2018 fiindcă, deşi somat în repetate rânduri, proprietarul nu a dat curs notificărilor. În acest context, stareţul mânăstirii, care de peste 20 de ani se zbate ca rudarii să-şi construiască locuinţe pe alte terenuri, a fost nevoit să recurgă la executarea silită. Pentru ca rudarii să nu devină agresivi, să recurgă la acte de violenţă şi lucrurile să scape de sub control, în sprijin au fost trimişi mascaţi ai Grupării Mobile din cadrul Jandarmeriei Argeş.
„De peste un an i-am rugat pe cei doi, soţ şi soţie, să dărâme ei casa pentru a-şi recupera din materiale şi să construiască în altă parte. Le-am oferit şi teren, dar ei nu au vrut. Acum a fost demolată. Am fost jignit şi agresat chiar în faţa primăriei din comună şi consider că aceste abuzuri trebuie să înceteze”, spunea stareţul Marian Ghinea. Monahul este în proces pentru demolarea a încă două case, dar în acest caz se pare că proprietarii au înţeles situaţia şi îşi fac locuinţe în altă parte.