Mai bine de doi ani au trecut de când Consiliul Local Piteşti a cumpărat de la Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş un imobil de patrimoniu, vechi şi cochet, situat în imediata a apropiere a Primăriei – Casa Coandă. Ani la rând, aici a funcţionat un local după ce imobilul – fost sediu al Liceului de Arte „Dinu Lipatti” – a fost retrocedat. Ieri, după minuţioase lucrări de reabilitare şi modernizare în concordanţă cu cerinţele pentru o clădire de patrimoniu, aici a fost oficiată prima cununie civilă. Ofiţer al stării civile a fost primarul Cornel Ionică. În total, în prima zi de funcţionare a noii Case a Căsătoriilor au fost oficiate 22 de cununii civile.
Emoţii
Primii care au spus „DA!” în faţa ofiţerului stării civile au fost Mihaela Brânzaru şi Marinel Marinache. Cei doi au „parafat”, astfel, o poveste de dragoste începută în urmă cu un an. Emoţii – cât cuprinde, cum se spune. Depăşite, însă, destul de rapid în condiţiile în care primarul a ţinut să destindă atmosfera. „Pentru acest imobil, Primăria a plătit 477.000 euro. La această sumă se mai adaugă şi sutele de mii de lei cheltuite pentru reabilitare şi consolidare, plus amenajarea unei arhive mai mult decât necesară pentru un astfel de sediu al Stării Civile. Sperăm ca în acest imobil să înceapă cât mai multe poveşti de viaţă şi de familie reuşite!”, ne-a declarat primarul Cornel Ionică.
Între timp…
Vechiul sediu al Casei Căsătoriilor a funcţionat tot într-un imobil retrocedat foştilor proprietari, la doi paşi de Primărie, pe strada Justiţiei. Ani la rând municipalitatea a plătit o chirie de 2.000 euro lunar pentru a avea o Casă a Căsătoriilor, încercând în câteva rânduri să cumpere clădirea. Nu a reuşit, pretenţiile proprietarilor ridicându-se la peste un milion de euro. După ce municipalitatea a abandonat clădirea, aceasta a intrat în reparaţii, iar acum funcţionează aici un cochet local. Ieri, de exemplu, în vreme ce la noua Casă a Căsătoriilor se făceau pregătiri pentru prima cununie civilă, la vechea Casă a Căsătoriilor erau aşteptaţi clienţii… Aşa se întâmplă în viaţa… capitalistă!