Un bărbat a ajuns în stare destul de gravă la spital, după ce căruţa în care se afla a fost izbită violent de un autoturism.
Evenimentul a avut loc la miezul nopţii de luni spre marţi, când Nadia B., în vârstă de 42 de ani, din Valea Iaşului, a plecat de la Curtea de Argeş spre casă la volanul unui Audi. Din cauza neatenţiei şi a faptului că nu a păstrat o distanţă suficientă în mers, a lovit din spate o căruţă condusă de Gheorghe M., în vârstă de 57 de ani, şi el din Valea Iaşului. În urma impactului extrem de violent, căruţaşul a fost aruncat pe asfalt. O ambulanţă l-a dus la spitalul din municipiul Basarabilor, unde medicii au constatat că avea mai multe traumatisme. În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar agenţii de circulaţie au constatat că atelajul nu era semnalizat şi căruţaşul nu purta vestă reflectorizantă, aşa cum prevede legislaţia rutieră.