Doi cai, trei pasageri şi o căruţă au fost luaţi de o viitură într-o comună din judeţ. Din fericire nu s-au înregistrat victime.
Incidentul, care putea să aibă consecinţe dintre cele mai grave, a avut loc ieri seară la Poienarii de Muscel, în satul Arseneşti, localitatea care a fost sub un cod portocaliu de precipitaţii şi vijelie.
În căruţa trasă de doi cai angajată în traversarea unui pârâu se aflau trei adulţi. Aproape de mijlocul apei s-a format o viitură şi atelajul a fost surprins în vâltoare. Persoanele s-au evacuat singure din apă şi au eliberat apoi caii din hamuri, iar la locul incidentului au intervenit pompieri de la Detaşamentul Câmpulung. Ei au fost ajutaţi de membri au Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună, care au adus un buldoexcavator pentru ancorarea şi recuperarea căruţii din apă. Într-un final misiunea a fost încheiată cu succes, fără ca vreo persoană să fie rănită.
Caruţă luată de viitură
Advertisement
Advertisement