Fincă ridică niţel cortina istoriei. Arătând, romanesc, o Elveţie nu total neutră faţă de nemţi. Ci, mai degrabă, colaboraţionistă. Prin ascunderea celor furate de la evrei. În cel de-al doilea război mondial…
Gabriel Allon, fost agent secret, restaurează tablouri expert. Da` când primeşte chemări din Mossad, se-nhamă la treaba dintâi. Aşa intrând într-o dandana la Zürich. Lupta-i contracronometru, se mişcă repede şi eficient. Peregrinând necesar şi prin Anglia, Corsica, Franţa. Germania, Italia, Austria şi Portugalia. Ca să dezlege mistere din veacu` trecut şi să repare măcar în parte ce s-a stricat pe atunci…
Pericole nu lipsesc, momente dure, la fel. Însă antrenamentu`, puterea şi isteţimea îşi spun cuvântul`, victorios. Faimoasa structură ocultă israelită nedezminţindu-se nicicum. Prin ramificaţiile de pretutindeni şi oameni plasaţi peste tot. Gata de ”muncă” oricând, fără crâcnire…
Intrigi, înscenări, manipulare, asasinat. Fanatism, teroare, demenţă, cruzime. Minciună, lăcomie, ticăloşie. Cortegiul întreg al unei cărţi* de aventură în forţă. Neapărat de lecturat şi de rezumat. Că te ţine apăsat cu sufletu` la gură. Al ei autor având acest merit de necontestat. Născut la Detroit, de neam portughez. Daniel Silva, pe nume. Sexagenar aproape, cu certă experienţă la scris. Explicabilă sigur, fiind om de presă nu puţină vreme. Dornic lumii de astăzi s-arate şi adevăruri… adevărate, dureroase, necoafate…
O face cumpănit, curajos, iscusit. Căci are talent şi posedă real şcoala mândrei creaţii de trhiller deştept de peste ocean. Mixează, gradează, expune la fix. Captează şi dă de gândit. Ţel asumat şi îndeplinit. Prin adrenalină scoţând la lumină un mesaj sublim: că muzica divină opreşte o crimă. Iară, pân` la urmă, şi răul cel rău se transformă-n bine. Nu e puţin lucru, zic ălor ca mine, vajnici cetitori…
Adrian SIMEANU
* Daniel Silva, Asasinul englez, Ed. Polirom, 2009