Doina Ruști povestește despre trecut ca o Șeherezadă a vremii de azi. Despre Bucureștiu` fanariot și lumea lui pestriță. Despre țoalele ei multicolore și calești pitorești. Amoruri senzuale și practici rituale. Petreceri cu lăutari și manele. Despre turci și greci, boiari și țigani. Politichia valahă și-a` ei dedesubturi. Despre mistere și vrăji, licori și otrăvuri fără de scăpare. Mirodenii, bucate, zaharicale care mai de care mai îmbietoare. Despre eroi ciudați și întâmplări, la fel. Petrecute, chipurile, în cea capitală ș-amu` existentă, pe maluri de Dâmboviță. Pe scurt, poveste într-un spațiu de epocă. Mustind de fantezie. În mare, convingătoare, la cetit, atrăgătoare. Chiar dacă pe alocuri se mai forțează nota, întru literatură…
Cărțile*, două, ce o ascund între coperte ispititor, țin de ficționalul autohton. Ducându-mă cu gându` la Rodica Ojog, de exemplu. Le recomand meritat. Căci Șeherezada lor autoare condeiu` fain are, de necontestat. Creează, prin slova-i în chipu` d-atunci, tablouri cu aer de taină. Momindu-te iute să stai până-n zori cu ochii la ele, cuprins de fiori. Altfel spus, final, curiozitate la cote înalte neîndoielnic stârnind, romane cu parfum de odinioară vrednic alcătuind…
Adrian SIMEANU
*Doina Ruști, Manuscrisul fanariot și Mâța Vinerii, Ed. POLIROM, 2015, 2017
