Religie și istorie, legende și artefacte. Ce însoțesc omenirea din cele mai vechi timpuri. Inerent, definitoriu, misterios, permanent. Îngemănate literar, în cazu` de față. Neputându-se altfel întâlni cavalerii templieri cu FBI-ul actual. Într-un roman* consistent, ingenios și alert. Căci, dincolo de aventura suculentă, pertinentă, excelentă, dă enorm de gândit. Pune întrebări, caută răspunsuri. Emite ipoteze, naște controverse. De suspans mustește, realism vădește. Fantezia nu-i lipsește, armonia-l însoțește. Totu` se-mpletește și deștept sfârșește, maxim cucerește. Autoru` lui dovedind din plin că subiectu-ales nu-i este străin. Că povestea spusă, deși ficțiune, e și adevăr. Greu, tulburător, dur, copleșitor…
Omu-i libanez, azi în Occident. E inteligent și-un real talent la cărți și scenarii. Priceperea la condei i se vede în idei. Tomul aici comentat este bine închegat, energic, echilibrat. Cu acurateță, culoare, fluență, dens elaborat. Șochează și captivează. Pe unii îi enervează, pe alții îi fascinează. De la cap la coadă, ține mintea trează. Creieru` lucrează, constant procesează. Îndelung glosează, ipoteze noi apăsat schițează. Cert, la rațiune, intens apelează…
Cam asta e cartea unui arhitect având povestirea spațiu predilect. Nu știu blocuri turn să fi construit, da` narațiunea la fix i-a ieșit. Precis, dileme-a iscat, pe bigoți i-a iritat. Popii l-or fi blestemat, ateii, aplaudat. Eu unu`, am savurat și-ndată am recenzat. Raymond Khoury, inspirat, tableta și-a meritat. Finc-a abordat, proporționat și cu randament, trecut și prezent. Isteț arătând încă un aspect, și el înțelept: puterea iubirii e nemăsurată atunci când, în lume, e din Cer lăsată. Citiți, deci, romanu`, și-o să fiți tăt anu` sub pecetea sa…
Adrian SIMEANU
*Raymond Khoury, Ultimul templier, Ed. Nemira, 2006
