Pedagogia actuală nu mai este dată de litera cărţii, ci de computer. Sau, mai bine zis, nu este dată numai de carte, ci şi de lumea computerului. De fapt, putem desprinde două paliere de derivare a lumii educaţiei. Un palier este dat de ambianţa imediată a copilului, formată din jucării şi păpuşi, pe care îl denumim palier ludic. Celălalt palier este dat de pseudo-societatea lumii electronice, în care copilul, mai mult sau mai puţin lipsit de ambianţa familială, trăieşte în mijlocul ei. Acest palier este dat de jocurile de imaginaţie furnizate de aparatura electronică, prin intermediul cărora se „vehiculează un simbolism dezafectat în care devin profane mituri foarte vechi” (Gilbert Durand). La ambele paliere, cartea este absentă. De altfel, astăzi se crede în atotputernicia Internetului cum credea Ponocrat, poznaşul preceptor al lui Gargantua, în buruiana spânzului pe care o administra şcolarului său spre a-i spăla creierul. Dar lăsată prea mult timp în faţa calculatorului, viaţa emoţională a copiilor va avea de suferit.

Prin urmare, dacă responsabilii de educaţia copiilor noştri şi-ar pune cu adevărat marile întrebări cu privire la organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ în şcoală, atunci această educaţie nu ar mai primi un răspuns nefavorabil. Însă niciodată schimbările din acest domeniu nu au fost mai brutale, implacabile şi mai neaşteptate ca în prezent. Este vorba despre o schimbare de paradigmă în pedagogia copilului, chiar o răsturnare a ceea ce ştiam despre această pedagogie. Cine mai poate anticipa ce va urma în educaţie, dacă unii politicieni îşi schimbă atitudinea faţă de ea de la un moment la altul, în funcţie de împrejurări? Iar dacă până acum nu se putea discuta despre copil fără să se ţină cont de cercetările lui Jean Piaget, a venit vremea nu să se renunţe la aceste cercetări, ci să fie readaptate la condiţiile actuale de existenţă ale copilului. Mai ales că pentru mulţi copii, din ce în ce mai mulţi, computerul a luat locul condiţiilor naturale de viaţă. În situaţia dată, educatorii nu au nicio vină şi nu le mai cere nimeni să dea dovadă de profesionalism şi de sensibilitate subtilă, pe care trebuie s-o aibă în faţa copiilor. Este suficientă adeziunea lor la programele ministeriale – cum se întâmplă în zilele acestea cu bacalaureatul – pentru ca schimbările abuzive din educaţie să vină de la sine. Şi, aşa cum se prezintă lucrurile, nu va mai trece mult timp până când la grădiniţe vor fi prezente calculatoare alături de oliţele obligatorii ale celor mici, iar profesorii vor fi mai mult atenţi la reacţia compoziţiei chimice din eprubetă, decât la noul produs obţinut. Dar, oricum, un lucru tot ar trebui să pricepem: că un educator nu este totuna cu un calculator. Echivalenţa aceasta presupune un dresaj tehnocratic şi birocratic, nu un demers intelectual, afectiv şi moral.

Prof. Ionela UNGHEANU

Distribuie pe Facebook

Argeşul

See Full Bio