Într-o perioadă în care oamenii se „hrănesc” din faptul divers, din politică şi din divertisment, trăim o insecuritate ce derivă din şubrezirea fundamentului cultural. Din acest motiv, cartea a fost din nou prezentă în platoul televiziunii Antena 1 Piteşti, la emisiunea „Subiect de presă”. Gazdele, Cristina Munteanu şi Mihai Golescu, l-au invitat în platou pe scriitorul şi poetul Sorin Lucaci, deţinătorul Marelui Premiu al Festivalului „Lucian Blaga”.
„Avem nevoie de carte”
„Încerc să fac lucruri care îmi plac şi, deopotrivă, încerc să aduc o contribuţie la promovarea culturii. Ştim foarte bine, emisiunile de cultură sunt din ce în ce mai puţine, iar eforturile din ce în ce mai mari pentru a transmite mesajul către iubitorii de carte. O naţiune fără cultură este o naţiune săracă, se vede asta şi în Occident. Acolo unde sistemul cultural este foarte bine pus la punct, oamenii o duc bine – vezi ţările nordice” – a spus Sorin Lucaci.
Dezvoltare personală
„Cartea mi-aş dori să o promovăm ca un soi de instrument pentru evoluţia şi dezvoltarea noastră personală şi spirituală. În acest sens, editura «Herald» a ajuns la a 10-a ediţie cu un proiect, mai bine zis cu o campanie naţională numită «Te aşteptăm în librărie». Folosim sintagma «Cărţi deschise pentru minţi deschise» care îmi place foarte mult. Intenţionăm să organizăm evenimente culturale prin care să invităm oamenii în librării. Aşa ne conectăm direct la dorinţele de lectură ale cititorilor. Observ că, de la an la an, tot mai mulţi oameni vin în librării, iar vânzările sunt bune” – a apreciat scriitorul.
Librăriile, reinventate
„Unele librării s-au reinventat, există interactivitate şi conexiune. Rolul librarului este foarte important prin faptul că el te poate îndruma către o colecţie, către un autor, către o editură. Iar prezenţa autorilor în librării este şi ea foarte apreciată. Doar în luna august am avut invitaţi, la librăria «Humanitas» din Bucureşti, peste 10 scriitori şi profesori (scriitorul argeşean Dumitru Constantin Dulcan a fost şi el prezent). Săptămâna viitoare avem «Salonul cărţii argeşene», eveniment care a ajuns la cea de-a XIII-a ediţie. Vor fi prezenţi numeroşi autori care vor vorbi despre carte, vor fi lansări şi multe alte surprize. De pildă, Paul Suciu, câştigătorul concursului «Fotograful anului» în România, va veni şi el la Piteşti. Apoi, în noiembrie, la «Gaudeamus», vom lansa cartea «Ecaterina cea Mare, memoriile ţarinei care a schimbat lumea» – o realizare remarcabilă în opinia mea. Sunt, aşadar, foarte multe evenimente până la sfârşitul anului” – a continuat Sorin Lucaci.
Cum îi facem pe copii să citească?
„Eu merg foarte mult pe puterea exemplului. Dacă, de mic, copilul vede părintele care citeşte lângă el, primeşte cărţi, ajunge să le îndrăgească. Observ că fata mea a ajuns să iubească lectura din acest motiv” – a mărturisit invitatul emisiunii.
„Noi, cei care ne-am obişnuit cu cartea, căutăm răspunsurile acolo” -a completat Mihai Golescu.
Strategie de promovare a cărţii?
„Trebuie să ne adaptăm la condiţiile actuale. Pe lângă lecturile obligatorii, noi trebuie să venim cu un aer proaspăt în ceea ce înseamnă materia respectivă. Nu sunt de acord cu intervenţii asupra textelor originale. Rolul cadrului didactic este să îl facă pe copil să asimileze cu uşurinţă textul literar, chiar dacă el nu înţelege mare lucru la prima citire. Eu merg mult prin ţară şi îmi doresc să ajung în librării, să organizez evenimente, să ajung la emisiuni radio şi TV – toate astea se adună şi mă gândesc că inclusiv reţelele de socializare pot fi folosite pentru a promova cartea şi autorii. Cred că ne aflăm într-un moment al speranţei. Cred în viitorul cărţii şi în obiceiul de lectură al românilor, chiar dacă se citeşte mai puţin ca în alte ţări. Cifrele, repet, arată că la târgurile de carte vin tot mai mulţi oameni” – spunea scriitorul.
Cum rămâne cu poezia?
„Tinerii au un soi de agresiune faţă de poezie. Eu încerc să stabilesc nişte conexiuni pierdute şi încerc să-i fac să înţeleagă că şi prin intermediul unui text liric ei îşi pot exterioriza nişte trăiri, nişte emoţii. Cursurile de lectură publică a poeziei fac acest lucru. Mesajul meu este ca tinerii să citească şi mă bucur când văd tineri citind, fie că o fac pe tablete, e-book sau alte dispozitive. Important este să citească” – a conchis Sorin Lucaci.
P.S:: Joia viitoare, pe 25 octombrie, Sorin Lucaci lansează volumul „Poveşti cu o pisică roşie şi alte reverii”. Evenimentul va începe la ora 13, la Biblioteca Judeţeană.