Ieri a început la Biblioteca Judeţeană Festivalul de C*ARTE ce marchează ziua internaţională a cărţii şi a drepturilor de autor, dar şi ziua bibliotecarului din România.
Festivalul a debutat cu o prelegere susţinută de academicianul Gheorghe Păun, directorul revistei culturale „Curtea de la Argeş”, şi de scriitorul şi criticul literar Alex Ştefănescu, avându-l ca amfitrion pe directorul instituţiei, Mihail Octavina Sachelarie. Subiectul discuţiei a fost unul incitant şi generos: „Cartea ca destin”.
„Cărţile sunt nişte obiecte moarte dacă nu sunt citite, dacă nu sunt puse în circulaţie; omul este cel care le dă valoare şi viaţă”, a spus Alex Ştefănescu.
„Soarta unei cărţi depinde de mintea cititorului. De aceea, destinul cărţii trebuie legat de cel al omenirii. Cartea este egal cunoaştere, iar cunoaştere egal putere”, a afirmat Gheorghe Păun.
Festivalul continuă astăzi cu alte evenimente: de la ora 13, criticul şi istoricul Dan C. Mihăilescu încearcă să găsească un răspuns la întrebarea „Mai este nevoie astăzi de carte şi bibliotecă?”, amfitrionii dezbaterii fiind Octavian Mihail Sachelarie şi Marius Motreanu, iar de la ora 17, Denisa Popescu vă invită la vernisajul unei expoziţii de pictură (autoare Yasmina Moscovici din Venezuela).
Ioana RADU