Marţi, în amfiteatrul Muzeului Judeţean, a fost lansată cartea „Aventura canadiană. Poveşti despre Dacia”. Victor Jigman, în dialog cu Cristian Cocea, aduce acum, în preajma a 50 de ani ai Daciei (la anul), mărturii despre uzină, despre „motorul uman” al Daciei, constructorii ei – dacioţi, cum îi numeşte Jigman, cuvânt ce va rămâne.
Nu-i de mirare că la manifestare au participat mulţi veterani. A fost prezent şi prefectul Emilian Dragnea, vizibil emoţionat de poveştile Daciei, ale uzinei, unde a şi lucrat o perioadă. Adaug la cronica de întâmpinare care a apărut în „Argeşul” fişa de temperatură a evenimentului.
Un moment sentimental: întâlnirea lui Victor Jigman cu Petre Oprea, unul dintre cei care au crezut în tânărul absolvent de atunci, venit ca… fotbalist în uzină. Acesta a avut un rol major, alături de alţii, în schimbarea destinului celui care avea să ajungă în Canada, la „Terra Power”, să vândă autoturismul românesc.
Dincolo de interesanta poveste a devenirii unui tânăr, plecat de la ţară la şcolire (un fel de „bildungsroman”), cititorul face cunoştinţă cu „şcoala uzinei”, acei piloni umani ai Daciei, amintiţi aici cu generozitate. E o listă lungă, doar o parte din arhiva umană a devenirii Daciei, azi o apreciată marcă a Grupului Renault.
Dacia începutului anilor 80 pornea să cucerească o piaţă pretenţioasă, ca simbol al şcolii tehnice româneşti; acum în noi condiţii. Loganul şi Dusterul au devenit mărci de succes ale Grupului Renault, ieşite de pe porţile Colibaşilor.
Lansarea a fost şi un laudatio al dacioţilor care, iată, după 50 de ani, îşi amintesc cum a fost, nu-i uită pe înaintaşi şi arată generaţiei tinere drumul succesului: sacrificiu maxim.
