În condițiile în care tot mai mulți oameni sunt izolați în case de măsurile impuse de autorități există și locuri în care se lucrează, iar izolarea oamenilor sau a copiiilor constituie un avantaj de moment pentru desfășurarea unor lucrări.
La Albeștii de Argeș continuă construcția noului local al Grădiniței cu Program Normal Albeștii Pământeni-Centru, lucrările sunt în termen, investiția de 1,6 milioane lei urmând a fi finalizată în luna iunie a acestui an. Și la Școala Gimnazială din centrul comunei se lucrează, aici fiind vorba de înlocuirea acoperișului unității de învățământ, valoarea investițiilor fiind de 120 de mii lei.
Primarul Gabriel Popa supraveghează zilnic lucrările și ne-a spus că doar vremea urâtă i-ar putea strica planurile: ” Lucrările la grădiniță merg ca la carte, acoperișul la școală va fi gata în două-trei zile. Am prins acesată ocazie că elevii stau acasă și executăm lucrările de schimbare a acoperișului, altfel ar fi trebuit să le facem în vacanța de vară. Dacă vremea va fi frumoasă începem și reabilitarea și modernizarea dispensarului uman pentru că am primit o finanțare de la Consiliul Județean în valoare de 50 de mii de lei”, ne-a spus Gabriel Popa, primarul comunei Albeștii de Argeș.
În altă ordine de idei, pe fondul carantinei, la Albeștii de Argeș aparatul primăriei alături de celelalte autorități ale statului supraveghează îndeaproape cele 32 de familii(100 de persoane) aflate în auto-izolare, membrii acestora întorcându-se de curând din Austria, Germania și Franța.
Bătrânii neputincioși …sprijiniți de Primărie
Prin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul primăriei sunt ajutate cele opt persoane peste 65 de ani care sunt singure și neputincioase, fiindu-le asigurate toate alimentele și medicamentele necesare. Primarul Gabriel Popa le-a cerut cetățenilor de la Albeștii de Argeș să fie liniștiți, să nu intre în panică, să rămână la domiciliu, iar la nevoie să apeleze la aparatul primăriei pentru că vor fi ajutați cu tot ce le trebuie.